„Căpițele” lui Monet ajung cel mai scump tablou impresionist, adjudecat la o sumă impresionantă
Suma reprezintă un preț record pentru o lucrare a pictorului francez, dar și prima dată când un tablou impresionist este achiziționat la un preț ce depășește 100 de milioane de dolari. Lucrarea face parte dintr-o serie de tablouri care surprinde viața de la țară din Normandia.
Ultima dată când a fost scos la licitație, tabloul abia a fost vândut cu 2,5 milioane de dolari. Până în acel moment, timp de aproape un secol, lucrarea a fost deținută de o familie care o achiziționase direct de la negustorul de artă al artisului.
Casa de licitații a anunțat că tabloul lui Monet este acum al nouălea cel mai scump tablou vândut vreodată într-o licitație.
Cumpărătorul a avut câștig de cauză în fața altor cinci colecționari, dar numele său nu a fost dat publicității.
Monet a pictat 25 de tablouri în seria „Căpițelor” („Meules”), majoritatea deținute în prezent de mari galerii din lume.
Numai patru lucrări de Monet au ajuns să fie vândute în licitații în acest secol. Până acum, cel mai mare preț obținut pentru o pictură semnată de Monet a fost de 84,7 milioane de dolari, pentru „Nuferi înfloriți” („Nymphéas en fleur”), în 2018.
Foto: Captură YouTube