Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” ajunge pe litoral. Programul proiecțiilor de la Constanța

Publicat: 28 07. 2014, 15:15
Actualizat: 29 07. 2014, 19:00

Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” poposește marți, 29 iulie, în penultimul oraș de pe itinerariul din acest an. Este vorba despre Constanța, unde, până duminică, 3 august, vor fi prezentate șase dintre cele mai aclamate și premiate filme de la festivalurile internaționale de specialitate. Acestea vor fi proiectate pe un ecran gonflabil de 120 de metri pătrați, amplasat în curtea din spatele complexului City Park Mall.

Prima seară va aduce pe marele ecran, de la ora 21:30, filmul „Populaire”/„Domnișoara populară”, regizat de Régis Roinsard. Producția ce-i are în rolurile principale pe Romain Duris, Féodor Atkine și Déborah François, a primit cinci nominalizări la Premiile César și a fost premiat la Festivalul Internațional de Film din San Francisco.

Miercuri, 30 iulie, de la aceeași oră, publicul va putea vedea comedia „#Selfie”, regizată de Cristina Iacob. Lungmetrajul a fost inclus recent în selecția oficială a „Let’s CEE Film Festival” din Austria.

Filmul „Puzzle Chinezesc”/„Casse-Tete Chinois”, în regia lui Cedric Klapisch, va putea fi văzut joi seara, de la ora 21:30. Comedia îi are în distribuție pe Romain Duris și pe Audrey Tautou, actriță cunoscută în special grație rolului din producția „Le fabuleux destin d’Amélie Poulain”, de Jean-Pierre Jeunet.

Vineri, 1 august, va fi fi proiectată producția „La Grande Bellezza”/„Marea frumusețe”, în regia lui Paolo Sorentino. Producția a fost distinsă deja cu trei premii importante pentru „Cel mai bun film străin”: un Oscar, un Glob de Aur și un trofeu BAFTA. De asemenea, anul trecut s-a aflat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Cannes.

Seara următoare, de la ora 21:30, va aduce în fața publicului filmul  „Kon-Tiki”, regizat de Joachim Rønning și Espen Sandberg. Producția a fost nominalizată la premiile oferite de Academia Americană de Film la categoria „Cel mai bun film străin”, dar și la European Film Awards în anul 2013.

Caravana Metropolis pune punct întâlnirii cu publicul constănțean duminică, 3 august, când de la ora 21.30 va fi proiectat filmul „The Deep”/„Adâncul”. Producția regizată de Baltasar Kormákur are la bază o poveste reală. Este vorba despre un accident petrecut în anul 1984, în mările Islandei, când barca unui pescar s-a scufundat, iar acesta a fost nevoit să înoate kilometri întregi până la mal. Pelicula a fost nominalizată la European Film Awards în 2013 și a obținut alte 11 trofee la EDDA Awards Islanda.

Prețul biletelor pentru proiecțiile din cadrul Caravanei Metropolis – „Cinema în aer liber” este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii/elevi/studenți. Tichetele vor putea fi achiziționate din locația evenimentului, în fiecare zi, înainte de proiecție. Rezervările biletelor se pot face prin intermediul unui formular disponibil pe site-ul www.caravana.metropolisfilm.ro , la categoria „Rezervă”. Rezervările sunt onorate până la ora 21.00.

Pe de altă parte, abonamentele pentru toate cele șase proiecții costă 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi/studenți. Abonamentele valabile pentru trei proiecții sunt disponibile la prețul de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi/studenți.

Următorul oraș în care va ajunge Caravana Metropolis este București.

În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989, iar în unele orașe nu mai există săli de cinema, Caravana Metropolis urmărește facilitarea accesului publicului la film și diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Caravana „Cinema în aer liber” este organizată de Asociația Culturală Metropolis. Înființată de producătorul Daniel Mitulescu, aceasta are ca scop principal realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internațional de Film pentru Copii „KINOdiseea”, la care au participat la cele cinci ediții de până acum peste 40.000 de persoane, și Festivalul internațional de muzică și cultură „Balkanik”, care a avut un public de peste 12.000 de persoane la cele trei ediții.