Care a fost destinația preferată a românilor în această vară

Publicat: 08 09. 2016, 15:11
Actualizat: 25 03. 2019, 19:40

Destinațiile preferate pentru city break au rămas marile orașe europene, printre care se numără Paris, Barcelona și Veneția.

Media de preț pentru un city break în vara aceasta a fost de 250 de euro de persoană, cu 3 nopți de cazare și transport cu avionul incluse. Cel mai ieftin city break achiziționat prin intermediul Vola.ro a fost de 109 euro, cu 2 nopți de cazare în Roma și transport cu avionul.

Printre cele mai scumpe pachete de vacanță cumpărate au fost un city break de 3.740 de euro, la Viena, pentru un grup de 7 persoane, care a inclus 5 nopți de cazare, transport cu avionul și excursii opționale, și o vacanță de 14 zile, în Tokyo, la un hotel de 5 stele și bilet de avion business class, al cărei preț a fost de 10.000 de euro pentru o familie.

„Per total, putem spune că a fost o vară destul de agitată din punct de vedere turistic, cu repoziționări în topul destinațiilor preferate de români pentru vacanțele de vară. Deși a ridicat numeroase semne de întrebare, Turcia a continuat să fie solicitată, dar într-o măsură mai mică decât anul trecut”, a spus Daniel Truică, CEO al Vola.ro. „De câștigat din această situație au avut destinațiile mai vechi, intrate într-un con de umbră, precum Tenerife, sau destinații noi în preferințele românilor, precum Portugalia”, adăugat el.

În medie, turiștii români și-au rezervat vacanța cu aproximativ o lună și jumătate înainte, în cazul sejururilor, și cu 2 luni și jumătate înainte, în cazul city break-urilor. Cu toate acestea, mulți turiști au făcut rezervările chiar și cu 3 săptămâni înainte de data plecării. Mai exact, 20% dintre rezervările de city break și 24% dintre rezervările de vacanțe au fost realizate cu maxim 21 de zile înainte.

Aproape 7% dintre rezervări au fost făcute în ultima săptămână, chiar înainte de plecarea în vacanță, majoritatea fiind turiști care au profitat de ofertele last minute, ce au adus reduceri de până la 60% în cazul destinațiilor din Grecia.