Prima pagină » Magazin » Care este explicația pentru micul șanț dintre nas și gură

Care este explicația pentru micul șanț dintre nas și gură

Care este explicația pentru micul șanț dintre nas și gură
Corpul uman are foarte mult mistere și, deseori, este destul de greu să ne explicăm rolul unor unor elemente sau modul în care ele s-au format. Una dintre necunoscute este mica adâncitură dintre nas și gură. Care este funcția ei și când se formează? Într-un singur punct al evoluției omului.
Toți avem acel mic șanț de sub nas, care se rulează ușor până la buza superioară și. De multe ori nu-i vedem rostul, ba câteodată pare de-a dreptul ciudat, iar, până nu demult, chiar și biologii se declarau intrigați de această caracteristică a corupului uman. 
 
Specialiștii, însă, îl recunosc sub numele de „philtrum”, iar prezența lui pe fața umană este indispensabilă, la fel ca cea a nasului sau a ochilor, de pildă. Ce este această adâncitură și când se formează ea? Odată cu începerea dezvoltării fătului, în uter. 
 
Începând cu a doua lună de sarcină, chipul bebelușului începe să se formeze, iar dacă fața nu construiește acest șanț, fie din motive genetice, fie din cauza mediului, el nu se va mai forma niciodată. 
 
Clipul de mai jos prezintă o animație detaliată a dezvoltării chipului unui copil atunci când se află încă în uter, astfel că devine mult mai clar modul în care toate elementele își iau locul pentru a compune, în final, fața umană așa cum o cunoaștem astăzi. 
 
 

 
 

Recomandarea video

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein