Care este numărul ideal de parteneri sexuali pe care să îi ai de-a lungul vieții. STUDIU
Cunoscut ca fiind valoarea perfecțiunii divine, zece reprezintă și numărul ideal de parteneri de sex pe care ar trebui să-i avem într-o viață, se arată într-un studiu recent citat de Daily Mail.
Cercetorii au descoperit că atât femeile, cât și bărbații consideră că numărul ideal de foști parteneri pe care trebuie să îi aibă potențiala lor pereche trebuie să fie zece.
Cei care au avut mai mult de zece parteneri sunt considerați necuviincioși, în timp ce cei care au avut mai puțin de zece parteneri în trecut sunt considerați neexperimentați. Astfel, zece este numărul pe care cei mai mulți subiecți chestionați l-au considerat a fi ideal în ceea ce privește trecutul amoros al unui potențial partener.
Studiul a fost realizat de site-ul de întâlniri Seeking Arrangement pe un eșantion de 1.000 de bărbați și femei, cărora li s-a solicitat să spună ce trăsături ar trebui să aibă un eventual partener.
Jumătate dintre femei și 46% dintre bărbații chestionați au declarat că ar prefera ca perechea lor să fi avut zece parteneri în trecut, în timp ce 36% dintre femei, respectiv 42% dintre bărbați ar alege pe cineva cu mai puțină experiență.
11% dintre femei și 10% dintre bărbații care au luat parte la studiu au spus că nu i-ar deranja dacă cei cu care împart viața ar fi avut între 10 și 30 de parteneri în trecut, în timp ce doar 3% dintre cei chestionați ar fi de acord ca perechea lor să fi avut mai multe de 30 de parteneri înainte.
Totuși, când vine vorba de trecutul sexual al celui de lângă ei, doar 35% dintre femei, respectiv 30% dintre bărbați ar vrea să afle cu câte persoane s-a culcat înainte partenerul de viață.
Rezultatele studiului demonstrează că bărbații sunt mai puțin toleranți cu promiscuitatea femeilor, în timp ce acestea din urmă preferă un partener cu experiență.
Îm ceea ce privește celebritățile, cunoscute pentru experiența sexuală bogată sunt Mick Jagger, care s-ar fi culcat cu 4.000 de femei, actorul Warren Beatty, care s-ar fi culcat cu 12.775 de femei sau Russell Brand, prin patul căruia ar fi trecut în jur de trei femei pe zi.
De cealaltă parte, femeile care au dezvăluit public numărul bărbaților cu care s-au culcat sunt mult mai puține. Printre acestea se numără și jurnalista britanică Lynn Barber, care ar fi declarat că ar fi făcut sex cu 50 de bărbați, pe parcursul a două semestre la Universitatea Oxford.