Care este SALARIUL noului director al Yahoo

Publicat: 20 07. 2012, 15:58
Actualizat: 07 02. 2016, 10:11

Noul director general al Yahoo, Marissa Mayer, ar putea primi un pachet salarial, format din salariu, acțiuni, prime și bonusuri de fidelitate, de până la 100 de milioane de dolari pentru o perioadă de cinci ani, potrivit Wall Street Journal.

Mayer, care s-a alăturat Yahoo după o carieră de 13 ani la grupul rival Google, va primi 5,4 milioane de dolari pentru a doua jumătate a acestui an și câte 20 de milioane pe an pentru restul perioadei. Unele bonusuri sunt legate de obiective de performanță, se arată într-un document transmis bursei din SUA.

Yahoo speră ca Mayer să reușească o revitalizare a operațiunilor grupului.

Deși o comparație este dificilă, predecesorii actualului director, Scott Thompson și Carol Bartz, au primit pachete salariale în valoare de 27 milioane de dolari, respectiv 44,6 milioane de dolari. Ambii directori au părăsit Yahoo înaintea expirării contractului. Thompson a demisionat după numai cinci luni, iar Bartz a fost concediată în toamna anului trecut după doi ani și jumătate la conducerea grupului.

Mayer, 37 de ani, s-a alăturat Yahoo săptămâna aceasta, din poziția de vicepreședinte al diviziei Google pentru hărți și servicii de locație.

Pachetul salarial al noului șef al grupului include acțiuni restricționate evaluate la 14 milioane de dolari, care ar trebui să asigure „compensații parțiale” pentru Mayer, după ce a renunțat la unele beneficii de la Google. În plus, Mayer ar putea primi și bonusuri de loialitate în valoare 15 milioane de dolari pe parcursul celor cinci ani.

Mayer nu a fost unul dintre directorii de top la Google, așa că pachetul salarial nu a fost făcut public.

Noul director general trebuie să revitalizeze Yahoo, care înregistrează peste 700 de milioane de vizitatori unici pe lună pe site-urile de știri, sport și email, dar nu a reușit să dezvolte servicii web inovative și se află cu umult în urma rivalilor în privința ofertei de instrumente sofisticate pentru clienții din publicitate.

Yahoo a anunțat, săptămâna aceasta, o scădere de 4% a profitului net în trimestrul al doilea, la 227 milioane de dolari, în timp ce veniturile au coborât cu 1%, la 1,22 miliarde de dolari.