Prima pagină » Magazin » Care sunt angajații „toxici” pentru o companie

Care sunt angajații „toxici” pentru o companie

Care sunt angajații „toxici
În momentul în care lucrurile scârțâie într-o companie, șefii vor căuta soluții prin care să diminueze costurile și implicit numărul angajaților.

Recomandarea într-o asemenea situație este să nu aștepte până în ultimul moment și să se ajungă la reducerea numărului de angajați, ci să se acționeze treptat în scopul păstrării în cadrul companiei a angajaților valoroși și renunțării la cei a căror prezență pe ștatul de plată nu se traduce în performanțe.

Underperformerii sunt acei angajați care nu își dau interesul să fie mai buni, ci așteaptă să treacă luna, pentru a-și încasa salariul. Unii nu sunt capabili să ducă la bun sfârșit sarcinile de serviciu. Se recomandă identificarea celor mai slabi 5% din angajați prin intermediul unor evaluări anuale.

Mai există și cei care urcă în ierarhie fără să aibă vreo realizare. Ei sunt promovați chiar dacă activitatea lor nu justifică o asemenea recompensă. Acești angajați vor încerca să își facă relații în companie și să culeagă roadele muncii altor colegi. Angajații valoroși vor prefera să părăsească firma pentru un alt angajator.

Angajații neproductivi sunt cei care necesită mai mult timp din partea conducerii, deoarece nu se pot coordona singuri și nu se descurcă, pur și simplu, cu proiectele. Mai există și acei angajați care întârzie întotdeauna la birou și invocă diverse scuze, pentru a scăpa de muncă.

Pe de altă parte, spun specialiștii, degeaba renunță patronii la angajații ineficienți, dacă oferă în continuare aceleași salarii mici, iar profesioniștii preferă să plece în altă parte. Unii angajatori vor avea o companie dominată de angajați slabi și nepricepuți și, cu timpul, acest lucru se va reflecta în cifra de afaceri. Există însă și reversul medaliei, acea situație în care șeful oferă un salariu mare, dar nu își motivează angajații prin aprecierea muncii lor.
 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele