Prima pagină » Magazin » Cartea de istorie care împarte SUA. Au fost Lincoln și Nixon homosexuali?

Cartea de istorie care împarte SUA. Au fost Lincoln și Nixon homosexuali?

Cartea de istorie care împarte SUA. Au fost Lincoln și Nixon homosexuali?
O istorie a Americii scrisă de un activist pentru drepturile gay a creat un val de controverse în SUA și nu numai. Autorul scrie despre viețile secrete ale unor personalități care ar fi fost gay, precum Alexander Hamilton, George Washington, Abraham Lincoln, Mark Twain, Herman Melville sau Richard Nixon.

„Poporul american: volumul 1″, scris de activistul pentru drepturile gay Larry Kramer, 79 de ani, are 800 de pagini și a luat aproape 40 de ani pentru a fi scrisă. Este una dintre cele mai provocatoare perspective istorice a Americii, scrie The Guardian.

„Poate seamănă a ficțiune, dar pentru mine nu este. Cele mai multe istorii au fost scrise de persoane heterosexuale. Nu a existat nicio carte de istorie unde persoanele gay să existe în istorie de la început la sfârșit. E ridicol să crezi că nu am existat aici dintotdeauna”, spune Kramer.

Istoricii cred însă că există puține dovezi care să susțină afirmațiile lui Kramer. Ron Chernow, un biograf al lui Alexander Hamilton, om de stat care a lucrat cu Washington și despre care Kramer susține că ar fi fost bisexual, dacă nu doar gay, atrage atenția că are loc o distrugere a istoriei de dragul unei agende politice.

Istoricul gay mai susține că Lincoln a fost asasinat de John Wilkes Booth nu pentru că acesta era nemulțumt că Sudul pierdea războiul, ci pentru că Lincoln i-ar fi respins avansurile.

„Trebuie doar să te uiți la fotografiile cu Wilkes și cu complicele său Lewis Powell ca să vezi că sunt mândri de frumusețea lor. Noi îi spunem gaydar – un lucru pe care istoricii heterosexuali nu îl au. Sau Mark Twain. A avut o viață gay foarte bogată”, mai spune Kramer.

Activistul are un trecut plin de controverse. A inițiat o dispută cu Tony Kushner cu privire la orientarea sexuală a lui Lincoln în scenariul acestuia pentru filmul biografic regizat de Steven Spielberg în 2012.

Cartea a fost promovată drept un roman, pentru a evita problemele legale, însă a iscat controverse în rândurile publicului american.

Corectă sau nu, cartea respectivă se adresează unei nevoi a comunității gay de a revizui perspectivele istorice, din care orientarea sexuală lipsește. Încercări recente în cinema sunt „The Immitation Game”, unde Alan Turing este portretizat ca homosexual, sau „Milk”, unde este spusă povestea activistului Harvey Milk, jucat de Sean Penn.

„Linia istorică gay merge doar până la Oscar Wilde, dar nu mai departe. Au existat pionieri înaintea noastră, dar nimeni nu a scris despre ei și exisă un apetit pentru recuperarea unei istorii care ne-a fost ascunsă”, spune editorul unei reviste pentru comunitatea LGBT.