CARTEA RECORDURILOR. Fotografia cu cele mai multe zâmbete de copii, omologată de World Records Academy
România deține un nou record mondial, după ce fotografia cu cele mai multe zâmbete de copii, realizată în octombrie anul trecut, la împlinirea a zece ani de la înființarea Asociației Telefonul Copilului, a fost omologată de World Records Academy.
Potrivit unui comunicat de presă al asociației transmis, miercuri, agenției MEDIAFAX, peste 580 de copii au fost fotografiați la aniversarea din octombrie 2011, aducând României un record mondial prin realizarea „Fotografiei cu cele mai multe zâmbete de copii”.
sursa foto Mediafax Octav Ganea
Asociația Telefonul Copilului a precizat că recordul a fost omologat de World Records Academy.
Pentru a marca cele peste 30.000 de cazuri soluționate, în primii zece ani de la înființare, de Asociația Telefonul Copilului împreună cu autoritățile abilitate, cei peste 580 de copii prezenți la eveniment au zâmbit în grup camerei foto.
„În fiecare zi suntem într-o competiție pentru a schimba în bine viața cât mai multor copii. Alături de Romtelecom, de zece ani luptăm din ce în ce
mai îndârjiți în această cursă. Recunoașterea recordului de către World Records Academy reprezintă pentru noi o încununare a ceea ce pot însemna eforturile noastre – zâmbete infinite. Mai avem, însă, un plan: vrem să doborâm recordul la cei mai mulți copii fericiți”, a declarat directorul executiv de la Asociația Telefonul Copilului, Cătălina Florea.
Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală, non-profit, activă în domeniul protecției drepturilor copilului. Specialiștii asociației răspund copiilor și părinților la linia de asistență gratuită, unică la nivel european, 116111, oferită gratuit de Romtelecom.