Prima pagină » Magazin » Casa în care a murit Amy Winehouse, scoasă la vânzare

Casa în care a murit Amy Winehouse, scoasă la vânzare

Casa în care a murit Amy Winehouse, scoasă la vânzare
Casa în care a murit Amy Winehouse, în iulie 2011, a fost scoasă la vânzare de părinții artistei britanice, pentru suma de 4,3 milioane de dolari

Casa în care a murit Amy Winehouse, în iulie 2011, a fost scoasă la vânzare de părinții artistei britanice, pentru suma de 4,3 milioane de dolari, informează contactmusic.com.

Cântăreața Amy Winehouse a murit în vila ei din Camden, un cartier din partea de nord a Londrei, pe 23 iulie 2011.

Părinții artistei, care au declarat că vor folosi acea vilă ca sediu general al fundației de caritate pe care au înființat-o în memoria fiicei lor, s-au răzgândit în această privință și au luat decizia de a vinde acea casă.

„Familia Winehouse a decis, cu mult regret, să scoată casa la vânzare. Amy a iubit acea casă, dar membrii familiei au simțit că ar fi nepotrivit ca ei să locuiască acolo. Nu este practic nici să o țină goală, în condițiile în care ei plătesc pentru a o întreține. Este amplasată într-o zonă frumoasă și va fi o reședință frumoasă pentru o altă familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei Winehouse pentru tabloidul britanic The Sun.

Vila în care a locuit cântăreața britanică are trei dormitoare duble, trei sufragerii, o grădină privată și un apartament principal la etaj, amenajat sub un acoperiș în formă de cupolă.

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulți ani cu dependența de alcool și de droguri. Moartea ei a fost una „accidentală” – potrivit rezultatelor anchetei făcute de poliție -, cauzată de abuzul de alcool.

Fanii și criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv și combinația unică de jazz și soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare – muzica pe care a scris-o este, fără excepție, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri lansate în timpul vieții sale, „Frank” și „Back to Black” – recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, „Back to Black” a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât în decembrie 2011 de albumul „21” al cântăreței Adele.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre