Căsătoria religioasă a pugilistului Lucian Bute, oficiată de Arhiepiscopul Casian Crăciun
Pugilistul Lucian Bute și soția lui, Elena, se căsătoresc religios, sâmbătă seară, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Galați, ceremonia, la care participă aproximativ o sută de persoane, fiind oficiată de către Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun.
Lucian Bute și soția sa au ajuns la biserică în jurul orei 17.00, cu două limuzine Rolls Royce, fiind așteptați de rude și prieteni apropiați, care i-au primit în aplauze.
Cei doi au intrat în biserică însoțiți de nașii lor, primarul din Bușteni, Emanoil Savin, și soția acestuia.
Ceremonia religioasă este oficiată de mai mulți preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, iar la slujbă asistă aproximativ o sută de persoane, în fața lăcașului de cult aflându-se alte câteva zeci de oameni.
Alături de Bute, la acest eveniment este și antrenorul său, Stephan Larouche.
Lucian Bute poartă o redingotă neagră, o cămașă albă și papion negru, creație a lui Alexandru Ciucu, iar soția sa are o rochie albă, cu dantelă și cu spatele gol.
Lucian Bute și soția sa au ajuns la Galați de la Pechea, localitatea natală a pugilistului, unde petrecerea a început de dimineață la casa părintească a lui Bute. Acolo, mirii au luat parte la obiceiuri precum „gătitul miresei” sau „hora miresei”, împreună cu nașii și părinții.
În cursul serii, la complexul Viva din Galați va avea loc petrecerea de nuntă, într-un cort imens amenajat pe terenurile de tenis ale clubului.
La eveniment au fost invitate peste 450 de persoane, între care președintele Traian Băsescu și Elena Udrea.
Reprezentanții complexului unde va avea loc evenimentul spuneau că meniul va fi unul „fusion”, care va încerca să combine produsele tradiționale românești cu cele europene extrem de rafinate. Astfel, ar urma să fie servite brânzeturi italiene, pește de Dunăre, turnedo de vită Rossini, preparate din vânat, fructe de mare și salate exotice, dar nu vor lipsi nici sărmăluțele în cuib de mămăligă și vinul românesc.
Atmosfera va fi întreținută de artiști precum Mioara Velicu sau formația Provincialii.
Lucian Bute și Elena Aprozeanu s-au căsătorit civil în urmă cu o săptămână, la Bușteni.