Prima pagină » Magazin » Cât a costat șampania la aniversarea lui Leonardo diCaprio

Cât a costat șampania la aniversarea lui Leonardo diCaprio

Cât a costat șampania la aniversarea lui Leonardo diCaprio
Actorul Leonardo DiCaprio și-a sărbătorit luna trecută cea de-a 38-a aniversare, iar șampania servită la petrecerea care a marcat acest eveniment a fost în valoare de 3 milioane de dolari, informează contactmusic.com.

Actorul Leonardo DiCaprio și-a sărbătorit luna trecută cea de-a 38-a aniversare, iar șampania servită la petrecerea care a marcat acest eveniment a fost în valoare de 3 milioane de dolari, informează contactmusic.com.

Actorul și-a sărbătorit ziua de naștere pe 11 noiembrie, la un restaurant din New York.

O sursă a declarat pentru publicația In Touch Weekly: „El și prietenii săi au cheltuit 3 milioane de dolari pentru șampanie Armand de Brignac. Au comandat 18 lăzi și apoi au mai cerut alte sticle”.

Deși Leonardo a cheltuit mult pentru a organiza această petrecere – la care au participat, printre alții, Beyonce Knowles și Jay-Z, Robert De Niro, Mark Ruffalo, Emma Watson, Chris Rock, Miranda Kerr, Eric Lewis și Cameron Diaz -, totul a fost pentru o cauză bună.

Actorul, cunoscut pentru activitățile sale caritabile, s-a folosit de această ocazie pentru a strânge bani în beneficiul Crucii Roșii, pentru a-i ajuta pe cei care au fost afectați de uraganul Sandy la sfârșitul lunii octombrie. Astfel, o parte din prețul fiecărei sticle de șampanie a fost donată.

Leonardo a reușit să strângă 500.000 de dolari pentru Crucea Roșie din SUA, precum și alte sume importante pentru propria sa fundație caritabilă.

Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentați actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, și „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public, după ce a jucat în „Romeo și Julieta”, în 1996. În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalități. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviației Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. Actorul a mai jucat în „Cârtița” (2006) și „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar și în filmul lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Totodată, în anul 2011, Leonardo DiCaprio a jucat în „J. Edgar”, în regia lui Clint Eastwood.

Autor