Prima pagină » Magazin » Cât adevăr există în proverbul „Un măr pe zi ține doctorul la distanță” și care este cel mai sănătos mic dejun

Cât adevăr există în proverbul „Un măr pe zi ține doctorul la distanță” și care este cel mai sănătos mic dejun

Cât adevăr există în proverbul „Un măr pe zi ține doctorul la distanță
Nu există un regim alimentar universal

Atunci când vine vorba de adoptarea unui regim echilibrat părerile sunt împărțite. Ceea ce este benefic pentru o persoană atunci când vine vorba despre dietă nu trebuie aplicat și în cazul alteia. Nutriționiștii spun că nu există un regim alimentar universal. El trebuie adaptat în funcție de nevoile fiecărui individ.

Jurnaliștii de la Daily Mail au analizat mai multe principii alimentare pentru a vedea care sunt beneficiile de care organismul uman le poate obține dacă o persoană respectă aceste reguli.

Mai jos puteți citi despre cât adevăr există în proverbul „un măr pe zi ține doctorul la distană” și care este cel mai sănătos mic dejun.

● Zicala „un măr pe zi ține doctorul la distanță„, nu este tocmai recomandarea unui medic. Această sintagmă a fost inițial un slogan de marketing lansat de americani la începutul anilor ”20, pentru a-i ajuta pe producătorii de fructe din acea perioadă. Atunci, merele erau folosite la cu precădere la producerea cidrului, o băutură care are un conținut de alcool foarte scăzut, obținută prin fermentarea acestor fructe. În vremea Prohibiției, din SUA, băutura a fost interzisă, iar producătorii de mere riscau să rămână cu tone de fructe nevândute. Astfel, specialiștii din domeniul marketingului s-au gândit să promoveze acest fruct ca fiind sănătos dacă este mâncat ca atare, mai scrie cotidianul britanic.

Dar dincolo de rădăcinile acestei zicale, mărul este o sursă importantă de fibre, nutrient responsabil de echilibrarea nivelului de glicemie din sânge, datorită faptului că împiedică trecerea rapidă a glucozei din tubul digestiv în sânge. Experții de la Departamentul de Sănătate din Marea Britanie recomandă adulților să includă în dieta zilnică 18 grame de fibre. Un măr de dimensiune medie asigură organismului 3 grame de fibre.

Studiile despre mere arată că acest fruct este benefic și pentru scăderea nivelului de colesterol „rău” din organism. Specialiștii ne recomandă să mâncăm două mere pe zi pentru a ține sub control nivelul colesterolului din sânge.

● Care este cel mai sănătos mic dejun este o întrebare la care medicii nu pot răspune cu exactitate. Din punctul de vedere al unora, bolul de lapte cu cereale pare să fie cea mai sănătoasă primă masă a zilei, deoarece este o sursă bogată de carbohidrați și astfel organismul primește doza de energie pentru întreaga zi. Dacă optați pentru această variantă, atenție la conținutul de zahăr pe care cerealele îl conțin. Cel mai bine este să optați pentru cereale integrale. Evitați sortimetele care conțin glazură de ciocolată, lapte sau alte arome de fructe, deoarece acestea au un conținut ridicat de zahăr.   

O altă variantă constă într-un mic dejun tipic englezesc, care este compus dintre-o felie de pâine prăjită, un ou ochi, șuncă prăjită și cârnați prăjiți și ei. În plus, de la micul dejun englezesc nu trebuie să lipsească ceașca de ceai sau de cafea, în funcție de preferință.

Un mare avantaj al acestei variante de mic dejun este că este sățios și ține la distanță senzația de foame pe o perioadă lungă de timp. Este bogat în proteine și carbohidrați, dar dacă vom analiza cantitatea calorică vom constatate că organismul și-a primit o mare parte din doza zilnică recomandată de kilocalorii.

Croissanturile servite alături de un pahar de lapte sunt micul dejun ideal atunci când ne grăbim să ajungem la muncă. Un avantaj al acestei variante este că se poate servi din mers. Problema însă apare din cauza conținutului ridicat de grăsimi „rele”, des întâlnite în preparatele de patiserie.

● Cum poți ține la distanță bolile de inimă și cancerului cu ajutorul dietei? La această întrebare au răspuns multitudinea de studii realizate în acest domeniu. Daily Mail notează că trebuie să știm de la bun început că niciun aliment nu a omorât pe nimeni, dar nici nu a reprezentat un remediu miraculos împotriva vreunei boli. Dar cu toate acestea anumite opțiuni în privința alimentației ne pot înrăutăți starea de sănătate sau o pot îmbunătăți.

Grăsimile, de exemplu, nu trebuie excluse din dieta zilnică. Acestea sunt esențiale organismului, chiar dacă au un aport caloric destul de ridicat. Pentru a evita luarea în greutate din cauza grăsimilor, este indicat să le mâncăm cu moderație. Cea mai bună sursă de grăsimi pentru organism este peștele. Bogat în acizi grași Omega 3 și Omega 6, peștele previne bolile de inimă, după cum au demonstrat nenumărate studii. Untul este și el pe lista surselor de grăsimi care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică, deoarece conține vitamine solubile, printre care se numără vitamina A, vitamina D și vitamina E.

Cerealele și-au dovedit efectul împotriva bolilor de inimă și a cancerului. „Aceste alimente asigură organismului fibre, magneziu și vitamina E”, a spus profesorul Walter Willett, de la Școala de Medicină Harvard. Savantul a constatat în urma evaluărilor făcute că o dietă bogată în cereale diminuează considerabil predispoziția la boli de inimă și la cancer.

Vinul este și el un aliment care luptă împotriva bolilor cardiovasculare și a cancerului, atât timp cât este băut cu moderație. Băutura conține antioxidanți care luptă împotriva colesterolului care atacă funcția cardiacă.

● Cinci porții de fructe și legume îți asigură aportul zilnic de vitamine și minerale. Oricât de importante sunt fructele și legumele pentru organismul uman, doar o treime dintre persoane respectă această recomandare a medicilor.

Un studiu realizat în 2011 și publicat în Jurnalul European de Cardiologie arată că persoanele care mănâncă opt porții de fructe și legume pe zi prezintă un risc cu 22% mai mic de a suferi de o boală de inimă, spre deosebire de cei care mănâncă doar trei porții de fructe și legume.