Cât ar fi câștigat astăzi Mihai Eminescu din drepturi de autor
„Anul trecut au fost în România aproximativ 20 de tiraje din Eminescu, fiecare cu o medie de 3.000 de exemplare. Prețul mediu al unei cărți a fost 10 lei”, a declarat agenției MEDIAFAX criticul literar Lucian Pricop, profesor universitar de istoria culturii române la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Pentru cele 60.000 de cărți tipărite anul trecut românii au plătit aproximativ 600.000 de lei (130.000 de euro). Vânzările au crescut cu 5-10% în fiecare din ultimii doi ani datorită exigențelor sporite de la examenul de bacalaureat, care i-au determinat pe elevi să cumpere mai multe cărți din programa școlară.
„Eminescu este cumpărat doar de elevi sau de părinți, însă tot pentru copii. Aproape nimeni nu cumpără cărți de Eminescu doar pentru plăcerea lecturii. Eminescu și-a pierdut aderența la public pentru că a devenit autor obligatoriu în programa școlară”, crede criticul literar.
El a adăugat că numărul volumelor traduse din opera lui Eminescu este neglijabil.
Pricop spune că dacă ar fi trăit, Eminescu, cel mai bine vândut scriitor român din toate timpurile, ar fi avut drepturi de autor de 7% din vânzări, ceea ce i-ar fi adus încasări de 800 de euro pe lună.
„În zilele noastre Eminescu nu este cel mai bine vândut scriitor, ci Cărtărescu, cel puțin în ultimii ani. Eminescu este un bun național, dar pe care nu îl cunoaște nimeni. Dacă ar fi să scoatem zece poezii din opera lui Eminescu, pe care le știe toată lumea, nimeni n-ar mai ști cine este”, a declarat agenției MEDIAFAX Mario De Mezzo, președintele Uniunii Editorilor din România și director general al grupul editorial ALL.
Românii nu mai citesc poezie și mulți moștenesc de la părinți volumele lui Eminescu. Asta explică vânzările slabe ale cărților poetului național.
„Românii nu cumpără Eminescu, iar cei care cumpără nu citesc. Eminescu a devenit obiect de studiu, dar nu și de lectură”, a adăugat Lucian Pricop.
El afirmă că după 1960 în planurile celor 14 edituri de stat de la acea vreme era obligatoriu să existe cel puțin un titlu din Eminescu în fiecare an.
Mario De Mezzo spune că în România din cărțile pe care le publică trăiesc bine Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu sau Neagu Djuvara.
„Ca să trăiești din cărți trebuie să ai o activitate bogată, în primul rând. Niciun scriitor român nu se îmbogățește dintr-o singură carte”, a mai spus el.