Prima pagină » Magazin » Cât de dăunătoare poate fi pornografia

Cât de dăunătoare poate fi pornografia

Cât de dăunătoare poate fi pornografia
Pornografia își face astăzi loc în viața multora dintre noi. Inițial, dorința de a consuma materiale pornografice poate apărea din curiozitate, dar acesta poate fi primul pas către o dependență greu de învins. ''Este la îndemână, este gratuită, și se dorește a fi un înlocuitor pentru sex sau un condiment în plus pentru cei care au o viață sexuală nesatisfăcătoare'', precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

În general, adolescenții și persoanele singure pot fi ținte sigure pentru acest gen de materiale.  ”’Adolescenții își doresc să cunoască universul intim al persoanelor de sex opus și urmăresc acest gen de materiale de la vârste fragede, iar persoanele  solitare încearcă să treacă peste sentimentul de singurătate””, subliniază Constantin Cornea pentru Gândul.

În opinia psihoterapeutului, pornografia poate declanșa o serie de probleme:

1. Dacă pornografia apare prea repede în viața unei persoane, o va transforma în plan sexual. În primul rând, aceasta va considera că ceea ce vede în filmele pentru adulți se întâmplă și în realitate. Astfel, este influențată relația cu sexul opus. Individul va crede că relațiile sexuale trebuie să se desfășoare exact cum se întâmplă în filmele pornografice, repede, fără a cuceri persoana respectivă, fără a mai construi alături de aceasta o poveste de viață sau de cuplu. Persoana respectivă va avea convingerea că actul sexual trebuie să fie spontan, fără preludiu, pe repede înainte. Pornografia descoperită la o vârstă fragedă influențează două aspecte extrem de importante:

Viața de cuplu. În această privință tendința va fi să se ardă etape, totul pentru a consuma repede actul sexual. Astfel, dorința de a-l cuceri pe celălalt, de a impresiona, sau de a construi alături de acesta o relație, va fi înlocuită doar de dorința de a-l poseda. Ceea ce poate distruge romantismul, comunicarea, relația.

Viața sexuală. Filmele scot în evidență stări care în realitate se obtin greu. 9 din 10 femei spun că nu se regăsesc în filmele porno. Pentru a putea merge mai departe au nevoie în primul rând să fie cucerite, au nevoie de dragoste, de sentimente, de un buchet de flori sau un compliment. Dacă această etapă nu există, femeia suferă, de obicei, de anorgasmie. Dacă se ard etapele preliminare, de cucerire, se ajunge la sex. Ei bine și aici femeia are nevoie să fie cucerită, incitată, excitată, altfel nu poate ajunge la orgasm. De aceea, aceste materiale duc la tulburări grave ale vieții sexuale.

2. Tulburările sexuale pe care le poate aduce dependența de pornografie: anorgasmie, ejaculare precoce, lipsa erecției, lipsa ejacularii.  Acestea apar pentru că privitul la materialele pornografice produc o excitație, iar aceasta trebuie consumată, de obicei de unul singur. Diferența dintre masturbare și orgasmul obținut alături de partener este imensă. Tocmai de aceea, peste 75% dintre femei nu au orgasm vaginal. Masturbarea apare repede în viața lor, orgasmul este obținut clitoridian, nu vaginal, iar povestea poate dura ani, pâna apare un partener. Dacă ulterior nu va avea un partener extrem de înțelegator, e posibil să nu reușească niciodată să simtă și orgasmul vaginal. De asemenea, în cazul bărbaților, masturbarea excesivă poate duce la ejaculare precoce. De aceea, atunci când fac sex, le va fi greu să mențină erecția mai mult timp, iar ejacularea să se producă după o perioadă mai lungă. Pentru un act sexual satisfacător, atât femeia, cât și bărbatul au nevoie de încredere, de dragoste și sentimente, de dorința de a-l face pe celălalt să se simtă bine. Filmele te învață doar să îl posezi pe celălalt, ceea ce dezvoltă mai degrabă instinctele primare, în dauna celor de dragoste și afecțiune.

3. Adicția. Atâta timp cât se petrece zilnic sau de câteva ori pe zi, este o adicție ca oricare alta, așa că și are gradul de toxicitate caracteristic. O persoană care dezvoltă o adicție pentru materialele pornografice devine anxioasă sau depresivă, dacă nu își poate satisface această nevoie, iar asta poate influența decisiv relația cu societatea, în sens negativ.

4.Toxicitatea. Materialele pornografice pot deveni toxice, pentru că  influențează relația cu sexul opus și te lipsesc de posibilitatea de a construi relații de dragoste sau de prietenie adevărată. Pentru că poate crea un filtru sexual instinctual, în sensul în care orice construcție socială poate avea la bază dorința excesivă de sex.

5.Tulburări de comportament sexual. Excesul de materiale pornografice îți creează iluzia că partenera își dorește tot ceea ce apare în acele filme. Astfel, dacă nu pui în practică ceea ce vezi în acele filme, te vei putea simți anxios sau depresiv, astfel poți ajunge să distrugi relația de cuplu.

6. Tulburările de personalitate se pot dezvolta pentru că nu mai știi cu adevărat ce își dorește sexul opus. Ceea ce poate duce la depersonalizare sau la comportamente exagerate.

7. Tulburări alimentare. Această adicție poate influența și relația pe care o ai cu mâncarea.  Te poți trezi că mănânci obsesiv compulsiv, tocmai că nu poți pune în practică toate fanteziile pe care le-ai văzut pe internet.

”Fiecare persoana este unică în felul ei.  De aceea, cea mai potrivită soluție o reprezintă psihologul, alături de acesta poți descoperi care sunt adevăratele cauze ale dependenței, dar și care sunt soluțiile individuale de a ieși învingător.  Drumul poate fi lung, dar e important să te cunoști, să îți descoperi calitățile și defectele, să înveți să ai succes la sexul opus, dar și în viața socială”, concluzionează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.