Cât stau românii pe internet – STUDIU
Românii petrec 18,6 ore online, în medie, pe săptămână, internetul câștigând din ce în ce mai mult teren în preferințele populației din România, care continuă însă să se uite foarte mult la televizor – 21,6 ore săptămânal, potrivit studiului Mediascope Europe, făcut public marți de IAB România.
În termeni de grad de utilizare la nivel național, internetul se află pe locul al treilea, după TV și radio. Cu toate acestea, intensitatea folosirii internetului este mai mare, românii petrecând în medie 18,6 ore online (peste media europeană de 14,1 și peste cea din regiune de 16,1). Deși românii sunt printre cei mai avizi consumatori de TV, cu o medie de 21,6 ore săptămânal, internetul câștigă tot mai mult teren în România, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de IAB România.
Pe de altă parte, românii petrec 15,6 ore pe săptămână ascultând posturile de radio (față de 12,7 ore pe săptămână media europeană) și 5,4 ore pe săptămână citind ziarele (4,6 ore – media europeană).
Timpul petrecut online diferă în funcție de echipamentul folosit: 18,3 ore online pentru cei care folosesc computerul, comparativ cu 12,4 ore pentru cei care folosesc telefonul mobil. În mod evident tinerii, cu vârsta cuprinsă între 16 – 24 de ani, sunt campioni la timpul petrecut online pe ambele dispozitive. De altfel, 75% din „heavy userii” de internet provin din acest interval de vârstă, se mai spune în comunicat.
Potrivit Mediascope Europe, în România sunt 7,2 milioane de utilizatori de internet (dintr-o populație adultă de 18,7 milioane de persoane). Astfel, 39% dintre români sunt online, mai puțin decât media din Uniunea Europeană, de 65%.
Studiul Mediascope relevă și faptul că 30% dintre români sunt online în timp ce urmăresc și emisiuni TV (în prime-time), 56% dintre ei afirmând că este foarte probabil ca activitatea online să aibă legătură cu emisiunile urmărite. Pe de altă parte, 2,4 ore/ săptămână este timpul în care atenția utilizatorilor este împărțită între cele două ecrane. În ceea ce privește conținutul cel mai probabil a fi consumat simultan la TV și online, pe primele locuri se situează programele de divertisment, știrile și emisiunile documentare.
De asemenea, 21% dintre utilizatorii români de internet folosesc mai mult de un dispozitiv pentru a accesa internetul, în timp ce 9% dintre români intră online prin intermediul telefoanelor mobile.
Potrivit Mediascope, internetul a devenit un mijloc esențial de a comunica și relaționa cu consumatorii. Astfel, 51% dintre utilizatorii de internet consideră că modul în care un brand comunică online cu consumatorii este foarte important în influențarea opiniei despre acel brand.
Printre beneficiile mediului digital percepute de utilizatorii români de internet se numără menținerea legăturii cu prietenii sau familia, administrarea finanțelor, administrarea stilului de viață sau faciliarea accesului la călătorii și turism.
Potrivit aceluiași studiu, internetul influențează românii în ceea ce privește intenția de cumpărare și preferința pentru o anumită marcă mai mult decât pe ceilalți europeni sau vecinii din regiunea CEE (Europa Centrală și de Est). De asemenea, 44% dintre utilizatorii români de internet declară că internetul îi ajută să aleagă produse sau servicii mai bune (față de media europeană de 51% sau CEE de 53%).
Telefonul mobil este folosit preponderent pentru email și socializare online, în timp ce, zilnic, 48% dintre utilizatorii români vizitează site-uri de știri. În topul activităților derulate de utilizatorii români de internet se află e-mailul și trimiterea de mesaje instant, potrivit Mediascope.
De asemenea, utilizatorii români de internet sunt mai activi decât restul europenilor în ceea ce privește social media. Cu toate acestea, activitățile pasive au o pondere mai mare în obiceiurile de utilizare ale rețelelor sociale (57% dintre români citesc update-uri sau mesaje, în timp ce doar 15% își updateaza profilul sau comentează zilnic).
Produsele electronice și serviciile de telecom, urmate de serviciile turistice ocupă primul loc la influență a internetului în decizia de cumpărare, se mai arată în Mediascope.
Studiul mai precizează că 95% dintre utilizatorii români de internet caută informații online înainte de a efectua o cumpărare, în timp ce 87% fac cumpărături online. Cu toate acestea, cumpărăturile efectuate prin internet reprezintă doar 11% din totalul cumpărăturilor făcute de români.
Cele mai cumpărate produse online sunt cărțile – 51%, hainele și accesoriile – 22% și bilete de călătorie – 35%.
Mediascope Europe are la bază o combinație de metode de intervievare online, telefonică și față în față, însumând peste 50.000 de intervievați din 28 de piețe. În România, metodologia a inclus cercetare prin Omnibus și Online, fiecare dintre cele două tipuri de cercetare fiind derulate pe un eșantion de 1.000 de persoane la nivel național.
„A trecut vremea în care folosirea internetului putea să fie considerată o activitate specifică sau izolată. Varietatea mare a device-urilor pe care le folosesc oamenii pentru a avea acces la conținutul disponibil online și gradul în care fac acest lucru, în timp ce folosesc și alte media, demonstrează nivelul adânc de implicare pe care îl au astăzi consumatorii față de internet. De exemplu, mulți europeni stau online și urmăresc tv-ul în același timp și o treime dintre aceștia consumă un conținut complementar. Acele companii care înțeleg și se adaptează la aceste schimbări ale comportamentului de consum vor fi cele care vor avea succes în viitor”, a declarat Alison Fennah, vicepreședinte pentru cercetare și marketing al IAB Europe.
O parte din rezultatele studiului sunt disponibile gratuit, în timp ce rapoartele detaliate ce conțin tabele, grafice și informații structurate pe categorii de vârstă și mediu sunt disponibile contra-cost, cu un discount pentu membri.
Cercetarea a fost derulată centralizat de către SPA Future Thinking – compania care a realizat acest studiu încă din 2005. La nivel local, SPA Future Thinking a avut parteneri pentru realizarea cercetarilor de teren. În România, cercetarea omnibus a fost realizată de IMAS International și partea online a studiului de QuestBack în colaborare cu Annik.
Asociația IAB România a fost creată în anul 2006 și reunește cele mai importante companii din domeniul publicității pe internet: regii de media, agenții de publicitate, furnizori de servicii în domeniul publicității online, publisheri autohtoni și filiale internaționale. IAB România este membru al asociației IAB Europe, participând ca membru fondator la reconfigurarea acestei asociații în 2008.