Dumitru Prunariu este singurul cosmonaut român, anul acesta împlinindu-se 35 de ani de la misiunea sa în spațiu.
Dumitru Prunariu (63 de ani) este primul și singurul cosmonaut din istoria României. El a zburat în spatiul cosmic în 1981, ca participant al misiunii sovietice Soiuz 40, petrecând în spatiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.
De profesie inginer aeronautic, Prunariu a deținut și câteva funcții importante: șef al Aviației Civile, președinte al Agenției Spațiale Române, membru în CA al TAROM. În prezent, Prunariu deține gradul de general-locotenent în rezervă, scrie
one.ro
De-a lungul anilor, atunci când a ocupat funcții la stat, Prunariu și-a depus declarațiile de avere, dar cel mai recent document a fost depus chiar anul acesta de către soția sa, Crina Rodica, care lucreaza în cadrul Ministerului de Externe.
Conform acestui act, familia Prunariu deține două terenuri, la Corbeanca și Cornetu, dar și două apartamente în București. La rubrica activelor financiare sunt mai multe conturi, în lei, dolari și euro, suma totală fiind de peste 300.000 de euro.
Fostul cosmonaut a încasat, anul trecut, 116.400 de lei (9.700 de lei pe lună, salariu Asociația Romspace), 25.000 de euro (contract cesiune drepturi utilizare nume și imagine), 96.300 de lei (8.025 de lei pe lună, Casa de pensii MAPN) și 28.700 de lei (indemnizație membru de onoare Academia Română). În total, Prunariu a câștigat aproximativ 79.000 de euro în 2015, adică a avut un venit lunar de peste 6.500 de euro pe lună.