Prima pagină » Magazin » Câți bani s-au strâns la ediția din acest an a Festivalului Brazilor de Crăciun

Câți bani s-au strâns la ediția din acest an a Festivalului Brazilor de Crăciun

Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat pentru a 13-a de Salvați Copiii România, a strâns 155.000 de euro din biletele de tombolă, sponsorizări și licitația celor 23 de brăduți puși la dispoziție de designerii români.

Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat pentru a 13-a de Salvați Copiii România, a strâns joi seară  în cadrul unei gale speciale 155.000  de euro din biletele de tombolă, sponsorizări și licitația celor 23 de brăduți puși la dispoziție de designerii români.

Brazii licitați în cadrul festivalului au fost creați special pentru acest eveniment pentru a fi licitați. Fondurile colectate vor fi folosite pentru programele de Educație Preșcolară, Școală după Școală și A Doua Șansă, în care sunt incluși aproximativ 2.000 de copii și familiile lor.

Cel mai scump pom de Crăciun  a fost Bradul Bucharest Design Center, creat de Anca Fetcu, ce a fost luat de 6.300 de euro de către RA-RA Parc. Un alt brad „scump” a fost cel creat de artistul Alexandru Ghilduș și achiziționat de Class Living și Camelia Șucu. Bradul creat de Doina Levintza  a fost licitat cu 3.800 de euro de către Anca Vlad.

Până anul acesta,  Festivalul Brazilor de Crăciun a strâns 2.669.100 de euro prin care a facilitat accesul la educație pentru 18.700 de copii din mediile defavorizate.

Banii au fost folosiți pentru reintegrarea școlară a copiilor care muncesc  și prevenirea abandonului școlar în comunitățile sărace.

Pentru ediția din acest an brazii au fost creați de designerii: Doina Levintza, Wilhelmina Arz & Camera de Comerț și Industrie România-Japonia, Hamid Nicola Katrib & Galeriile Noblesse, Lena Criveanu, Carmen Ormenișan, Stephan Pelger, Mădălina Dorobanțu, Mirela Diaconu, Malvina Cervenschi, Alexandru Ghilduș, Anca Lungu, Ramona Filip, Iris Șerban, Rhea Costa, EGO Men”s Fashion Concept & Dormeuil,  Bucharest Design Center, Corina Vlădescu & Fundația Dumbrava Minunată, DIZAINĂR, Laura8, ZENYA Atelier & Friends, Agatha Blanck & Bucharest Shopping & Bonpoint, Mihai Țopescu și Salvați Copiii.

Bradul creat de Carmen Ormenișan

Bradul creat de Corina Vlădescu