Prima pagină » Magazin » Câți bani se câștigă la videochat în România: „Recordul este deținut de un băiat, care a obținut 92.000 de dolari în două săptămâni”

Câți bani se câștigă la videochat în România: „Recordul este deținut de un băiat, care a obținut 92.000 de dolari în două săptămâni”

Câți bani se câștigă la videochat în România: „Recordul este deținut de un băiat, care a obținut 92.000 de dolari în două săptămâni”

Bogdan Dumitrescu, un consultant în domeniul videochat, susține că recordul de câștig al unui model este de 92.000 de dolari în două săptămâni, și a fost obținut de un…băiat, în luna decembrie 2018.

„Avem modele în grupul nostru care generează 20.000-25.000 de dolari la fiecare două săptămâni. Recordul absolut de încasări este deţinut de un băiat. Băiatul ăsta a făcut în decembrie 2018, în două săptămâni, 92.000 de dolari.

Indiferent că eşti model independent sau că eşti studio, legalitatea este aceeaşi: trebuie să ai o formă încorporată de lucru, adică o societate comercială. Dacă eşti model de acasă, trebuie să-ţi faci firmă şi să lucrezi ca firmă”, a declarat pentru alephnews.ro Bogdan Dumitrescu, consultant studio videochat.

Videochatul, afacere înfloritoare pe perioada pandemiei

Izolarea a venit la pachet cu o cerere a consumului  de videochat, prin urmare și cu o creștere semnificativă a veniturilor în rândul modelelor. În timp ce majoritatea industriilor din România  au fost afectate de restricţiile impuse de pandemia de coronavirus, unele domenii au devenit cu adevărat înfloritoare. Pe lângă comercianţii de materiale sanitare sau alimente, care au înregistrat vânzări record, o afacere profitabilă este și industria videochatului.

Numărul de modele care vin să se angajeze a crescut considerabil, poate chiar s-a dublat, ne-a spus Mădălina Chiuoru, PR la CharmStudios.

„Dacă în trecut aveam 3 interviuri programate în fiecare zi, acum avem 5”

„Dacă în trecut aveam 3 interviuri programate în fiecare zi, acum avem 5 (more or less). Numărul celor angajate a rămas constant, pentru că în urma interviului se face o selecție. Noi punem foarte mult accent pe calitate, și nu pe cantitate. La noi, modelele nu trebuie să aibă 90-60-90 pentru a fi angajate, ci trebuie să fie smart și foarte ambițioase. Trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional sau să fie suficient de dornice să învețe sau să se perfecționeze, pentru că noi avem și profesor de limba engleză, și-atunci lucrurile se simplifică puțin pentru ele”, spune Mădălina Chiuoru pentru Gândul.ro.

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele