Câți turiști au vizitat Castelul Bran în anul 2014
Peste 560.000 de turiști, majoritatea străini, au vizitat Castelul Bran anul trecut, obiectivul turistic situându-se pe locul al treilea în topul preferințelor turiștilor, după Muzeul „Antipa” și Muzeul Național al Satului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În cursul anului trecut, castelul lui Dracula a fost vizitat de aproximativ 560.000 de turiști, cu 8% mai mult față de 2013, iar 63% dintre aceștia au fost cetățeni străini, potrivit lui Alexandru Prișcu, reprezentant al administrației Castelului Bran.
„Există un calendar al evenimentelor pe care le acoperim în fiecare an, cărora și se adaugă alte evenimente noi pe care le promovăm prin intermediul ghizilor și al agențiilor de turism. Se observă o schimbare în bine, mai ales datorită faptului că imaginea României s-a schimbat în optica străinilor. Am avut și o promovare mai bună prin participare la târguri de turism internaționale și sperăm că vom avea și o infrastructură mai bună pentru a atrage mai mulți turiști. Chiar acum ne pregătim pentru a participa la târgul de turism din Stuttgart, Germania, care se va desfășura în perioada 17-25 ianuarie”, a spus Prișcu.
Potrivit acestuia, ca număr de turiști, Castelul Bran se află în topul preferințelor turiștilor români și mai ales străini, fiind devansat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
În schimb, ca venituri din încasări din vânzarea de bilete, Alexandru Prișcu spune că Branul se situează „indiscutabil pe locul întâi” în topul național.
Prețul unui bilet de intrare la Castelul Bran este de 30 lei pentru adulți, 20 lei pentru persoanele peste 65 de ani, 15 lei pentru studenți și 7 lei pentru elevi. Pentru grupuri de elevi de peste 20 de persoane, biletul de intrare este de 5 lei de persoană. Intrarea este liberă pentru persoanele cu dizabilități și instituționalizate.