Alex Nash, din Cornwall, a fost invitat la o petrecere, chiar înainte de Crăciun, însă nu a mai mers la ea. El a primit acasă o factură de 15,95 lire sterline, trimisă de mama prietenului său, Julie Lawrence, care a spus că din cauza absenței lui Alex a rămas fără bani. De asemenea, femeia a susținut că părinții lui Alex nu au anunțat-o din timp că puștiul nu va veni la onomastica fiului ei, scrie bbc.com.
Din cauza sumei respective, Derek, tatăl lui Alex Nash, riscă să ajungă în instanță. Părinții lui Alex, din Torpoint, au acceptat invitația la petrecere, chiar înainte de Crăciun. Totuși, după ce au realizat că fiul lor trebuie să meargă și la bunici, au decis că nu mai poate merge la ziua prietenului său.
Este puțin probabil ca doamna Lawrence să recupereze suma de 15,95 lire sterline și factura a semănat mai degrabă cu o „amendă” dată celui mic, precizează avocații din domeniu. O petrecere pentru copii nu implică semnarea unui contract, în baza căruia să se acorde o anumită sumă.
„Înțeleg că este supărată din cauza banilor. Nu banii sunt problema, ci modul în care a încercat să-i obțină de la mine. Nu m-a tratat ca pe o ființă umană, ci mai degrabă ca pe un copil și a vrut să fac exact ce îmi spune ea”, a declarat tatăl lui Derek, tatăl lui Alex Nash.
Într-o scurtă declarație, Lawrence a precizat: „Toate detaliile erau trecute pe invitația la petrecere. Aveau toate datele mele de contact”. Nash a declarat că femeia l-a amenințat cu justiția, dacă nu plătește suma respectivă.
Petrecerea cu bucluc a fost ținută la Complexul de Snowboard și Schi din Plymouth, iar reprezentanții acestuia au spus că nu sunt responsabili pentru factura trimisă de mama sărbătoritului: „Aceasta este o neînțelegere între doi părinți și folosirea numelui complexului nostru este ilegală”.