Caz incredibil în Rusia. O femeie a ales să fie inseminată artificial de AMANT, dar nu i-a spus și SOȚULUI, care a plătit tot tratamentul

Publicat: 03 09. 2018, 11:10

Maxim Anokhin a descoperit că fiul lui de un an nu este copilul său biologic după ce relația cu nevasta s-a deteriorat, scrie Daily Mail.

Yana Anokhina, în vârstă de 38 de ani, le-a spus celor de la clinica de fertilizare in vitro că vrea ca tatăl copilului să fie cel pe care îl iubește, dar i-a permis soțului să plătească tratamentul, fără să-l anunțe de „schimbarea” survenită.

Anokhin a dat în judecată clinica moscovită, care a permis schimbarea mostrelor de spermă și a primit daune de peste 5.000 de euro pentru șocul suferit.

„Am avut încredere în soția mea. Am crezut sută la sută în ea”, a declarat bărbatul.

„Am fost șocat…nu mi-a venit să cred”.

Tribunalul a descoperit că rusul a plătit tratamentul IVF și a furnizat sperma necesară, crezând că el va fi tatăl copilului.

Anokhina nu i-a spus despre schimbul respectiv, dar femeia și-a dorit ca amantul să fie tatăl micuțului, nu soțul ei. Timp de un an, Anokhin a creazut că bebelușul este al lui și „l-a iubit” pe Timofey fără reținere.

Ulterior, cuplul s-a despărțit și amândoi au relații diferite. Anokhin a spus că nevasta i-a mărturisit adevărul chiar când și-au spus adio.

Testele de paternitate au dovedit că Anokhin NU este tatăl copilului și omul a dat în judecată Clinica Kulakov din Moscova, cea care a furnizat tratamentul de fertilizare in vitro.

Olga Nemțeva, avocata lui Anokhin, a declarat că spitalul avea datoria să țină cont de clientul ei, în ciuda dorinței soției acestuia.

Tribunalul a mai precizat că personalul clinicii a ajutat-o pe femeie să schimbe mostrele de spermă. Medicul implicat în caz, Liya Kazaryan, a refuat să vorbească în detaliu despre cazul halucinant.

Anokhin a spus că a dat-o în judecată pe fosta lui soție nu pentru bani, ci pentru dreptate. Anokhin are acum un alt fiu, născut fără tratament IVF, alături de noua sa iubită. El este fericit, dar nu îl poate uita pe celălalt băiețel, pe care l-a numit „FIU” timp de un an.

Anokhina este acum într-o relație cu tatăl biologic al lui Timofey.