Caz revoltător în SUA. Medicii au trimis un ROBOT ca să-i transmită unui pacient că va muri în scurt timp. Bătrânul S-A STINS a doua zi

Publicat: 12 03. 2019, 10:54

Wilharm era alături de bunicul ei la Terapie Intensivă, în spitalul Keiser Permanente Medical Center din Fremont, California, luni seară, când un robot informativ a intrat în cameră și a transmis, pe un monitor, mesajul trist al unui medic. Bunicul femeii, Ernest Quintana, în vârstă de 78 de ani, a murit a doua zi, după ce a primit teribilul prognostic prin calea de comunicare catalogată drept „inumană”, scrie CNN.

„Cred că ar fi trebuit să aibă mai multă demnitate, ar fi trebuit să-l trateze mai bine”, a declarat Wilharm. „Nicio nepoată, niciun membru al familiei nu ar trebui să treacă prin așa ceva”.

Potrivit femeii îndurerate, familia știa că bunicul nu mai are mult de trăit. Rudele au fost însă șocate de modul „inedit” în care s-a făcut anunțul despre starea de sănătate a omului.

 

„Mi-a fost atât de teamă pentru el și totodată dezamăgită de modul în care au acționat medicii”, a declarat Wilharm, în lacrimi. „Și i-am văzut expresia feței când a primit vestea”.

O purtătoare de cuvânt a spitalului a oferit „sincere condoleanțe familiei”, într-un comunicat trimis celor de la CNN.

„Abordăm cu mare seriozitate această situație și am vorbit cu familia pentru a discuta despre problemele semnalate”, a spus Michelle Gaskill-Hames, senior vicepreședinte și manager la spitalul cu princina.

„Medicii și asistentele au discutat permanent cu rudele, privitor la starea pacientului”, a adăugat oficialul. „Intervenția video s-a petrecut după vizitele obișnuite ale doctorului – nu a înlocuit conversațiile anterioare cu pacientul și rudele și nu a fost folosită pentru a vorbi despre un diagnostic”.

Doctor: „Nu știu dacă va mai merge acasă”

Timp de mai mulți ani, Quintana a suferit de o boală cronică a plămânilor, din cauza căreia nu mai putea respira normal. „Din păcate, nu putem trata nimic eficient”, i-a transmis medicul respectiv nepoatei lui Quintana, aflată lângă patul bunicului ei.

Doctorul spune că îi poate da morfină lui Quintana, pentru a ușura durerea, dar va respira și mai greu. Wilharm îi transmite bunicului ei că doctorul îi recomandă să plece acasă. „Știți…Nu cred că mai pleacă acasă”, răspunde medicul respectiv, adăugând că, în acel moment, cel mai bun tratament este liniștea lui Quintana.

„A fost una din cele mai triste zile din viața mea”, a mai declarat nepoata lui Quintana.

foto: captură video CNN