Prima pagină » Magazin » Cazul său cutremurător a ajuns subiect de documentar: „Am fost violată de 43.200 de ori”

Cazul său cutremurător a ajuns subiect de documentar: „Am fost violată de 43.200 de ori”

Karla Jacinto, o tânără de 23 de ani victimă a traficanților de carne vie care operează în Mexic și Statele Unite, dar care în prezent este avocat ce luptă împotriva traficului de ființe umane, și-a spus povestea într-un material realizat de CNN.

Tânăra a povestit pentru CNN că, după ce a căzut în mâinile traficanților de ființe umane, a fost violată de 43.200 de ori: avea 30 de clienți pe zi, șapte zile pe săptămână. Coșmarul său a durat patru ani.

Karla Jacinto vrea să își amintească calvarul prin care a trecut și vrea ca povestea ei tragică să fie cunoscută pentru ca alte fete să nu mai cadă în aceeași capcană. De altfel, tânăra s-a întâlnit cu Papa Francisc, la Vatican, și a ținut un discurs în Congresul SUA.

„Proveneam dintr-o familie destrămată. La vârsta de 5 ani am fost abuzată sexual de o rudă”, a povestit Karla Jacinto, explicând de ce era o victimă facilă pentru traficanți la 12 ani, atunci când a crezut că un individ cu 10 ani mai mare ca ea i-ar putea vrea binele.

Totul a început într-o zi când își aștepta niște prieteni la gura unei stații de metrou din Mexico City. Atunci ea a primit de la un băiețel o cutie de bomboane de ciocolată, ca dar din partea unui bărbat mai în vârstă. Cinci minute mai târziu bărbatul s-a prezentat, i-a spus că este dealer de mașini second-hand și, după ce au intrat în vorbă, i-a mărturisit că și el fusese abuzat în copilărie. Curând s-au împrietenit și au făcut schimb de numere de telefon.

O săptămână mai târziu el i-a cerut să meargă împreună într-o excursie și a reușit să o impresioneze cu mașina roșie rapidă pe care o conducea. Nu a durat mult până să reușească să o convingă să plece cu el, mai ales că mama tinerei a refuzat să îi deschidă ușa când s-a întors târziu. 

„A doua zi am plecat cu el. Am trăit trei luni în care m-a tratat foarte bine. Spunea că mă iubește, mi-a cumpărat haine, mi-a dat atenție. Pantofi, flori, bomboane de ciocolată, totul a fost frumos„, își amintește Karla.

Ea a precizat totuși că în această perioadă au existat semne de îngrijorare care i-au dat de gândit, dar nu le-a dat atenție până când realitatea crudă nu a lovit-o. Cel pe care ea credea că îl iubește era proxenet. Acesta a fost începutul a patru ani infernali.

Prima dată a fost forțată să se prostitueze în Guadalajara, unul dintre cele mai mari orașe din Mexic. A fost trimisă apoi la bordeluri, moteluri de pe marginea drumului, pe străzi cunoscute pentru prostituție și chiar în locuințe. Nu a avut vacanță sau zile libere, iar după primele zile a fost forțată să primească cel puțin 30 de clienți pe zi, șapte zile pe săptămână. Era bătură cu lanțul, scuipată, arsă cu fierul și abuzată verbal. 

Femeia a precizat că, de multe ori, polițiștii sunt mână în mână cu traficanții. Ea a relatat că a trăit o mare dezamăgire când la un raid, pe când era forțată să se prostitueze într-un hotel, polițiștii care le-au ridicat pe fete, în loc să le salveze, le-au violat, deși acestea au spus că sunt minore. Atunci, Karla avea 13 ani.

La 15 ani, a născut o fetiță. În lumea sa, o sarcină era motiv de groază, nu de bucurie. Proxenetul ei o amenința că dacă nu face ce i se cere, îi va face rău fiicei sale sau chiar o va ucide. De altfel, Karla Jacinto povestește că, imediat după ce a născut, bebelușul i-a fost luat și nu l-a mai văzut timp de un an.

A fost salvată, ea și copilul, în 2008, în timpul unei operațiuni de combatere a traficului de persoane care a avut loc în Mexico City. Avea 16 ani, era încă minoră, dar coșmarul prin care a trecut a marcat-o pe viață.

CNN scrie că traficul de ființe umane a devenit o afacere atât de profitabilă și răspândită că nu cunoaște granițe. De la marile orașe din Mexic, până la cele din SUA, cum sunt Atlanta și New York-ul, există o adevărată rețea prin care fetele sunt ademenite și forțate să se prostitueze. Tenancingo, oraș situat în cetrul Mexicului, a fost o sursă de „aprovizionare” pentru traficați.

Susan Coppedge, șefa departamentului de stat american pentru combaterea traficului de ființe umane în Mexic, fost procuror în Atlanta, atrage atenția că deși în Tenancingo populația este doar de 13.000 de locuitori, când vine vorba de prostituție și proxenetism statistica este una alarmantă.

„Este specificul orașului. Aceasta este industria lor”, a explicat Susan Coppedge. „Și totuși, în comunitățile mai mici din mediul rural fetele nu au nicio idee care este reputația orașului, astfel încât nu îi suspectează pe cei care vin de acolo. Ele cred că vor avea un viitor frumos când li se fac promisiuni. Ele cred că trăiesc o mare poveste de dragoste. Așa sunt racolate de fiecare dată”, a adăugat oficialul american.


 

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani