Prima pagină » Magazin » Ce a făcut un polițist după ce a găsit o bombă întrece orice imaginație. 400 de elevi l-au numit „erou”

Ce a făcut un polițist după ce a găsit o bombă întrece orice imaginație. 400 de elevi l-au numit „erou”

Ce a făcut un polițist după ce a găsit o bombă întrece orice imaginație. 400 de elevi l-au numit
Detalii în Gândul

Abhishek Patel, în vârstă de 40 de ani, a fugit pe o distanță de un kilometru cu un dispozitiv explozibil în brațe, în încercarea de a fugi suficient de departe un loc de joacă, din cadrul unei școli, în statul Madhya Pradesh, din India.

Agentul și-a pus viața în pericol în momentul în care a deplasat bomba, care cântărea zece kilograme, după ce și-a dat seama că nicio echipă de intervenție nu era în apropiere.

„În condițiile în care eram într-o arie rezidențială, aproape de o unitate de învățământ, singura mea dorință era să o duc cât mai departe”, a declarat polițistul, potrivit NDTV.

„Învățasem, în timpul antrenamentului, că o eventuală explozie ar fi afectat tot ce s-ar fi aflat pe o rază de 500 de metri”, a mai spus polițiistul.   

Pentru fapta sa eroică, polițistul a fost recompensat cu 600 de lire sterline.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum