Ce a pățit acest bărbat care a făcut 23 de ani de închisoare nevinovat
David Ranta a fost eliberat săptămâna trecută din închisoare, după ce a săvârșit o pedeapsă de 23 de ani pentru o crimă pe care nu a comis-o. La o zi după ce a pășit în libertate, bărbatul a suferit un infarct masiv, iar doctorii l-au salvat cu greu de la moarte.
În momentul eliberării, Ranta a declarat pentru presă: „Mă simt extraordinar, copleșit. În acest moment parcă aș înota sub apă.”
David a fost condamnat în 1990 la 37 de ani de închisoare pentru uciderea unui rabin din cartierul new-yorkeez Brooklyn. A fost eliberat după ce s-a aflat recent că martorul-cheie din proces a depus declarație mincinoasă, la îndemunul unui polițist, și că nu l-a văzut niciodată pe Ranta la locul faptei, transmite Gawker.com.
Sora bărbatului a spus că acesta a început să se simtă rău la puțin timp după ce a ajuns acasă și a mâncat o friptură, prima lui masă ca om liber după 23 de ani de închisoare.