Ce a pățit o comediană de pe YouTube, după ce a râs de oamenii grași
Joia trecută, Nicole Arbour a încărcat pe YouTube un clip video intitulat Dear Fat People, în care jignește persoanele cu probleme de greutate.
Comunitatea nu a tolerat gluma actriței și i-a sesizat pe administratorii YouTube.
„Discriminarea celor grași nu există. Cei grași au inventat-o”, spune Arbour în clipul ei controversat. Arbour înșiruie apoi câteva glume proaste despre oamenii supraponderali.
Totodată, aceasta a dezactivat opțiunea prin care utilizatorii pot comenta la videoclipuri, temându-se, probabil, de reacțiile lor.
Comunitatea de pe YouTube a reacționat vehement și a prezentat numeroase răspunsuri la jignirile comedianei, rugând-o să țină seama de sentimentele celor care „trăiesc” în acele corpuri și de care râde fără milă.
După ce YouTube i-a închis contul, ce-i drept temporar, artista s-a manifestat pe Twitter: „Wow, sunt prima comediană din istoria YouTube care este cenzurată. Există acolo videoclipuri groaznice cu omucideri și tortură, dar satira este…”.
Pe de altă parte, femeia nu și-a cerut scuze pentru jignirile aduse persoanelor grase, ci a continuat cu această campanie denigratoare. Cel mai recent clip video al lui Nicole Arbour se numește „Most Offensive Video EVER”.