Ce au descoperit polițiștii în interiorul unei mașini cu geamuri fumurii
Un bancher american care și-a înscenat sinuciderea a fost prins de polițiștii americani, dintr-un motiv stupid, scrie Business Insider.
Aubrey Lee Price (47 de ani), care și-a înscenat moartea în 2012, fiind căutat de FBI pentru o fraudă de 21 de milioane de dolari, a fost oprit în trafic deoarece se afla la volanul unei mașini cu geamuri fumurii, ilegale în Georgia.
Polițiștii au încercat să îi afle identitatea și, când și-au dat seama că este ceva în neregulă, l-au reținut. Acum, Price va răspunde în fața legii pentru faptele sale.
Price nu mai fusese văzut din anul 2012, când le-a trimis prietenilor o scrisoare de adio. Business Insider publică o fotografie cu noua înfățișare a bancherului.