Ce cred românii despre mâncarea gătită în casă și care este „meniul ideal” al unui român
Conform studiului calitativ, realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna noiembrie, mâncarea gătită în casă este percepută ca fiind mai sănătoasă și mai sigură decât alte preparate, deoarece ingredientele sunt ușor de controlat.
În plus, mâncarea gătită este aleasă pentru gust și pentru că este văzută ca o moștenire din familie, ca un obicei pe care românii îl urmează pentru că așa au fost obișnuiți încă din copilărie.
Chiar dacă mâncarea gătită este considerată sănătoasă, trebuie subliniat că este sățioasă, condimentată și, mai ales, bogată în grăsimi, afirmă Denisa Iacoboaea, coordonatorul studiului.
Prânzul pare să fie masa cea mai respectată a zilei, fiind asociat, de cei mai mulți respondenți, cu o masă caldă. Indiferent că este vorba de mâncare gătită în casă sau cumpărată/ comandată, mâncarea consumată în acest moment al zilei trebuie să fie caldă și sățioasă, fiind pentru mulți prima masă a zilei. Prânzul este văzut astfel și pentru că există o pauză în programul de lucru, pentru luarea acestei mese.
Pentru cină, moment asociat cu timpul dedicat familiei, se preferă o masă ușoară, mai degrabă o „gustare”. Însă lipsa timpului îi face pe respondenți să își încalce principiile, consumând la cină orice, fără a ține cont de restricții.
Studiul prezintă și felul în care românii ar dori să arate meniul lor zilnic.
Pentru micul dejun sunt menționate alimentele bogate în nutrienți (calorii, proteine, carbohidrați), ce pot asigura energia pentru întreaga zi, iar prânzul ar trebui să conțină două feluri de mâncare: o ciorbă/ supă și carne cu garnitură. La ultima masă a zilei, românii vor o mâncare slabă caloric, ușor de digerat, pentru a nu avea efecte negative asupra organismului pe parcursul nopții (supă, lactate ușoare, pește etc.).
Se constată însă în studiu și dorința respondenților de a include și alte alimente în actualul lor meniu sau de a le înlocui pe cele existente cu unele „mai sănătoase”, precum: alimente bio (fructe, legume proaspete, carne „de curte”), mai multă mâncare gătită în casă, dulciuri sănătoase de casă.
Cel mai des întâlnite griji ale românilor privind alimentația sunt cele legate de cantitatea de E-uri/ conservanți din produse, numărul de calorii, cantitatea de zahăr, hormonii de creștere și proveniența produselor.
Pentru români, mânacarea sănătoasă se traduce prin: fără zahăr, fără grăsimi, fără E-uri, neprocesat, natural, „din curtea țăranilor”, verde, proaspăt, curat, combinații corecte, cumpătare, echilibru.
Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 16 interviuri în profunzime, cu participanți de ambele sexe, având vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Analiza a fost realizată în intervalul 10 – 14 noiembrie 2014.