Prima pagină » Magazin » Ce cred românii despre mită și corupție

Ce cred românii despre mită și corupție

Ce cred românii despre mită și corupție
Rezultatele celui mai recent studiu global EY, privind frauda, relevă faptul că, pentru al treilea an consecutiv, percepția privind mita și corupția în România se află în declin.

„Rezultatele obținute de cel de-al 14-lea Studiu Global EY privind Frauda arată, pentru al treilea an consecutiv, că, în România, percepția privind mita și corupția este în declin. Cu toate acestea, 36% dintre respondenți consideră că practicile de mită și corupție sunt răspândite în mediul de afaceri din țară, rezultatele fiind comparabile cu cele din Studiul Global anterior al EY (2014) care indică un procentaj mai mare (46%). Aceste rezultate indică o creștere a conștientizării în stimularea acțiunilor preventive de către sectorul public și cel privat”, a spus Kenan Burcin Atakan, conducătorul departamentului de investigare a fraudelor și soluționare a disputelor din cadrul EY România.

Conform studiului, 90% dintre respondenții din România cred că instituțiile de aplicare a legii sunt pregătite să pună sub acuzare cazurile de corupție, atunci când acestea sunt întâlnite.

Acțiunile proactive întreprinse de către Parchet, în special de către Direcția Națională Anticorupție, sunt recunoscute în UE și considerate la nivel mondial drept povești de succes.

Pe de altă parte, rezultatele studiului evidențiază ca fiind necesară o mai mare comunicare a instituțiilor de aplicare a legii pentru a crește susținerea publicului în acțiunile de urmărire penală a persoanelor fizice.

„Adoptarea măsurilor de due diligence în cazul viitorilor parteneri de afaceri ar putea reprezenta una dintre acțiunile menite să diminueze riscurile de fraudă și corupție. Rezultatele studiului indică faptul că firmele din România ar trebui să acorde mai multă atenție identificării corespunzătoare a beneficiarului real – persoana care deține sau controlează în final o organizație. Ar trebui să avem în vedere că menținerea unei relații de afaceri cu persoane și entități care provin din țări cu deficiențe strategice în combaterea corupției și a altor infracțiuni financiare implică riscuri considerabile. Aparent, 44% dintre respondenți consideră că nu sunt adoptate măsuri adecvate în ceea ce privește riscul de țară”, a declarat Laura Lică-Banu, Senior Manager în cadrul EY România, specialist în combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016 și a înglobat răspunsurile a aproape 3.000 de lideri seniori de business din 62 de țări și teritorii.