Ce despăgubiri a primit femeia accidentată în timpul filmărilor de la „Transformers 3”
O femeie cascador, care a suferit leziuni cerebrale și a rămas parțial paralizată în urma unui accident produs în timpul filmărilor de la SF-ul „Transformers 3”, a ajuns la o înțelegere cu producătorii filmului și va primi despăgubiri de 18,5 milioane de dolari, relatează femalefirst.co.uk.
Gabriela Cedillo a deschis o acțiune în justiție împotriva directorilor companiilor Paramount Pictures și DreamWorks Studios, după ce un cablu care susținea un automobil pe platourile unde a fost turnat cel de-al treilea film din franciza „Transformers” s-a rupt și i-a secționat o porțiune din craniu, în septembrie 2010.
Cascadoarea în vârstă de 26 de ani a fost transportată de urgență la un spital din statul american Indiana, iar producătorii filmului au promis încă de atunci că vor achita toate costurile medicale rezultate din acel incident. În cele din urmă, ei au ajuns la un acord cu victima, căreia îi vor plăti despăgubiri de 18,5 milioane de dolari.
Accidentul a declanșat o anchetă, inițiată de Indiana Occupation Safety and Health Administration (IOSHA), care a dorit să afle dacă și alte norme de securitate au fost încălcate pe platourile unde a fost turnat filmul regizat de Michael Bay.
Oficialii americani au ajuns la concluzia că producătorii peliculei nu sunt vinovați pentru producerea „acestui accident nefericit, ce nu putea fi prevăzut”.
Filmul „Transformers 3/ Transformers: Dark of the Moon” a avut premiera pe 29 iunie 2011 și a obținut încasări de 1,12 miliarde de dolari pe plan mondial.