Ce documentare trebuie neapărat să vezi pe Netflix în luna februarie – VIDEO
1. Audrie & Daisy
Regizori: Bonni Cohen și Jon Shenk
Audrie & Daisy este un documentar greu de privit, însă foarte necesar deoarece prezintă povestea a două adolescente aflate la liceu care au fost abuzate sexual.
Audrie, în vârstă de 15 ani, a fost hărțuită atât de puternic în mediul online după ce s-a aflat că a fost abuzată sexual încât ulterior s-a sinucis.
Daisy, în vârstă de 14 ani atunci când a fost abuzată, a auzit despre povestea lui Audrie și voia să ia legătura cu ea, dar ulterior află că a murit.
Documentarul prezintă poveștile celor două adolescente și evenimentele traumatice prin care au trecut, precum și modul în care au acționat instituțiile statului, menite să protejeze cetățenii, dar care au eșuat în cazul lor.
Documentarul trage un semnal de alarmă în ceea ce privește abuzul care ar trebuie oprit dinainte să înceapă.
2. Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes
Regizor: Joe Berlinger
Cazul celebrului criminal Ted Bundy a fost unic întrucât nu și-a recunoscut crimele comise – inclusiv pe cele a cel puțin 30 de femei – decât cu câteva zile înainte de execuție.
Documentarul este alcătuit din patru părți și conține extrase din interviurile pe care Ted Bundy le-a oferit înainte de execuție și în care vorbea la persoana a treia (despre el) încercând să analizeze tipul de persoană care ar comite astfel de crime.
Înregistrările cu el nu relevă foarte multe lucruri, însă documentarul dezvăluie informații esențiale. În cadrul lui sunt intervievate mai multe persoane care au avut de-a face în mod direct cu întregul caz al lui Ted Bundy, dar și cu el însuși.
De asemenea, în cadrul acestuia sunt și revelate și minciunile pe care criminalul le-a spus de-a lungul timpului și modul în care a indus în eroare anchetatorii o perioadă îndelungată de timp.
3. Five Came Back
Regizor: Laurent Bouzereau
Documentarul alcătuit din trei episoade este o adaptare a cărții nonficționale cu același nume a autorului Mark Harris care prezintă modul în care cinci producători de film s-au raportat la cel de-Al Doilea Război Mondial: John Ford, William Wyler, John Huston, Frank Capra, și George Stevens. Acești producători au fost desemnați să facă mai multe documentare în timpul războiului.
Documentarul este narat de către celebra actriță Meryl Streep și prezintă interviuri cu Steven Spielberg și Guillermo del Toro care vorbesc despre carierele lor dinainte de război, despre genul de filme pe care îl făceau, dar și despre modul în care experiențele lor le-a schimbat radical felul în care au continuat să facă filme.
4. Knock Down the House
Regizor: Rachel Lears
Principalul personaj al documentarului este Alexandra Ocasio-Cortez, politician liberal din Statele Unite ale Americii. Însă evenimentele nu sunt prezentate părtinitor iar accentul este pus pe insurgenți și pe cei care luptă împotriva puterii de la conducere.
Deși accentul este pus pe povestea politicianului liberal menționat mai sus, regizorul prezintă și povestea altor femei din politică care încearcă să câștige „bătăliile” pe care le poartă pe scena politicii.
Unul dintre punctele forte ale documentarului îl reprezintă prezentarea modului curajos în care se încearcă construirea unei mișcări și a unei campanii politice.
5. Don’t F**k With Cats: Hunting an Internet Killer
Regizor: Mark Lewis
Documentarul lansat pe 18 decembrie 2019 prezintă modul în care a fost urmărit de către autorități, dar nu numai, criminalul canadian Luka Magnotta.
Miniseria de trei episoade urmărește și povestea unui grup care îl „vânează” pe Luka Magnotta în mediul online după ce acesta a devenit cunoscut în 2010 când a publicat în mediul online un videoclip în care ucide două pisicuțe.
Ulterior, canadianul a fost condamnat pentru uciderea studentului Jun Lin din China.
Sursă FOTO: Shutterstock