Ce efect are asupra creierului munca la birou

Ce efect are asupra creierului munca la birou

Creierul este un organ care funcționează mult pe bază de glucoză, cântărește aproximativ 2% din masa corpului nostru, dar este responsabil pentru 20% din programul nostru de odihnă zilnică. Dacă rezerva de energie acumulată astfel este diminuată, această lacună ar putea chiar să ne distrugă celulele cerebrale. Așadar, alimentarea terminațiilor nervoase cu glucoză ar putea avea mari implicații în ceea ce privește sănătatea creierului.

Expunerea creierului atât la niveluri ridicate ale glucozei, cât și la niveluri scăzute crește riscul de a dezvolta demență, iar același lucru se întâmplă și în cazul variației acestei substanțe care, dacă persistă, poate fi asociată cu scăderea funcției cognitive. Așadar, controlul strict al glucozei este esențial pentru sănătatea creierului.
Problema intervine atunci când stăm așezați prea mult timp
Prea mult timp petrecut în poziție de șezut poate crește riscul de moarte prematură. Astfel, se estimează că 60-75 de minute pe zi de activitate fizică intensă sunt absolut necesare pentru a diminua riscul de moarte prematură crescut dat de cele peste opt ore pe zi pe care le petrecem stând jos. Asta înseamnă totuși exercițiu fizic sporit, dublu față de media recomandată în general adulților, ceea ce se traduce în faptul că oamenii care au un loc la muncă la care trebuie să stea mereu jos ar trebui să adopte o altfel de strategie de viață.
Mai multe studii au demonstrat că reducerea și înlocuirea statului la birou cu plimbări ușoare îmbunătățește controlul glucozei după consumul de mâncare, lucru care poate fi explicat prin felul în care mușchii puși în mișcare pot consuma glucoza din organism, în așa fel încât este ținută sub control, scrie weforum.com.
Timpul petrecut la birou și funcționarea creierului
Studiile care investighează efectele statului așezat asupra creierului au oferit rezultate contradictorii, nereușind în totalitate să probeze ideea că o zi petrecută stând pe scaun poate avea efecte simetrice asupra sarcinilor legate de memorie, comparativ cu cele în care activitatea de birou este întreruptă de episoade regulate de activitate.
Ce putem face?
Pentru oamenii de știință, felul în care statul pe scaun ar putea afecta funcțiile cerebrale ridică o provocare în materie de cercetare. Pe baza dovezilor disponibile, este destul de probabil ca reducerea timpului petrecut la birou să influențeze încetinirea declinlui cognitiv, mai degrabă decât să îmbunătățească direct această funcție.
Astfel, aceștia recomandă mici schimbări în ritualul zilnic: o mică plimbare după prânz, spălarea vaselor după cină, dar și deplasarea pe jos la și de la locul de muncă, pe cât posibil.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?