Ce efect are asupra unei persoane vizualizarea propriilor fotografii publicate pe Facebook
Vizualizarea fotografiilor mai vechi publicate pe Facebook poate crea o stare de bună dispoziție și poate fi la fel de reconfortantă ca o plimbare prin parc, arată un studiu recent realizat de cercetătorii britanici de la University of Portsmouth, citat de dailymail.co.uk.
La studiu au participat 114 utilizatori ai rețelei de socializare, a căror vârstă medie este de 34 de ani, 39% dintre ei având antecedente de tulburări psihice. Autorii cercetării au constatat că, de obicei, utilizatorii de Facebook publică pe contul lor imagini pozitive și își actualizează statusul cu mesaje frumoase, astfel încât persoanele care se simt deprimate pot face o retrospectivă a propriei pagini de pe rețeaua de socializare pentru a se binedispune.
Potrivit datelor cercetării, 86% dintre participanți accesau contul de Facebook cel puțin o dată pe zi pentru a citi mesajele prietenilor și a vizualiza fotografii, iar 75% dintre ei, pentru a se uita la fotografii. Cu toții s-au declarat mai liniștiți din punct de vedere psihic în urma acestui demers.
Mai mult, studiul citat arată că aproximativ 90% dintre utilizatori își accesează propria pagină de pe rețeaua de socializare pentru a-și citi propriile mesaje, în timp ce trei sferturi dintre ei fac acest lucru mai ales atunci când se simt „deprimați”.
„Vizualizarea propriului profil de pe Facebook este benefică pentru starea de dispoziție. Astfel, cu cât cineva este mai înclinat spre depresie, cu atât mai bine îi face vizualizarea propriului profil de pe Facebook”, susține doctorul Alice Good, de la University of Portsmouth, din Marea Britanie.
Însă noile date contrazic rezultatele unor studii anterioare, care au demonstrat că navigarea pe Facebook este dăunătoare stării de sănătate mintală.
Specialiștii de la University of Portsmouth susțin că vizualizarea propriilor fotografii pe site-ul de socializare are efecte pozitive mai ales în cazul persoanelor cu probleme psihice, aceasta fiind considerată totodată o formă de terapie cu rezultate remarcabile dovedite de practica medicală.