Ce efect are fumatul asupra pielii. GALERIE FOTO
Impactul negativ al fumatului asupra organismul a fost studiat de nenumărate ori, dar un studiu recent a analizat și felul în care acest viciu afectează pielea. Astfel, un grup de cercetători au intervievat un grup de 79 de perechi de gemeni identici, notează Daily Mail.
Unul dintre frați fuma, în timp ce celălalt nu era dependent de nicotină. În plus, cele 158 de persoane implicate în studiu au fost fotografiate, pentru a se putea vedea ce impact are acest viciu asupra pielii.
Din imagini se poate vedea că fratele fumător pare mai în vârstă, cu cel puțin 5 ani. Are mai multe riduri, cearcănele sunt mai accentuate, iar pielea este mai închisă la culoare.
Perechile de gemeni erau și ele împărțite în două categorii. În prima grupă de gemeni unul dintre frați nu a fumat niciodată, în timp ce al doilea geamăn era fumător. În a doua categorie erau și gemeni care unul dintre frați a fumat cel puțin 5 ani, în timp ce al doilea era încă fumător. Cu toate astea, există diferențe semnificative, chiar și în cazul foștilor fumători.
Femeia din dreapta este fumătoare, în schimb ce femeia din stânga este nefumătoare.
Femeia din stânga a fumat mai mult decât cea din dreapta cu 17 ani mai mult.
Ambii frați au fumat, dar unul dintre gemeni a fumat cu 14 ani mai mult decât celălalt. Este vorba de cel din dreapta.
Femeia din stânga este nefumatoare, în timp ce sora din dreapta fumează de 29 de ani.