Ce efecte poate avea divorțul părinților asupra copiilor

Studiile au arătat că un divorț poate îmbunătăți viața unui copil, mai ales dacă acesta scapă de mediul violent sau plin de tensiuni. Divorțul poate avea beneficii și pentru familiile echilibrate: copilul se poate bucura la maximum de ambii părinți când petrece timp cu fiecare. Apoi, expus la relații de cuplu refăcute după divorț, va avea acces la modele sănătoase, atât din partea mamei, cât și a tatălui. Mai mult, unii specialiști spun că un copil care trece prin divorțul părinților va fi independent și ar putea performa mai bine în viață și în carieră.

Efectele resimțite de cei mici diferă în funcție de etapa în care se află. „De pildă, la copilul preșcolar se poate instala o dependență de părintele cu care rămâne, o teamă că este părăsit, o anxietate de separare. Pot să apară probleme legate de somn sau nu mai vrea să meargă la grădiniță. Începe și opoziția: nu mai dorește să facă anumite lucruri, pentru că el își dorește, de fapt, ca părinții să fie împreună”, afirmă psihologul Ozana Ilie.

Un studiu al psihologilor americani de la Universitatea Virginia a arătat că anxietatea, durerea și șocul afectează copiii mai ales pe termen scurt. La majoritatea copiilor, acestea dispar la doi ani de la separarea părinților. În toată această perioadă, implicarea egală a părinților în creșterea copiilor și terapia îi pot ajuta să depășească mai ușor momentele de criză.

MESAJ Ursula von der Leyen, mesaj la 35 de ani de la Revoluție: România și Europa ONOREAZĂ sacrificiul românilor

14:16

ACTUALITATE US Army și-a DOBORÂT propriul avion, deasupra Mării Roșii. „Un caz aparent de foc aliat”

14:15

„Un copil mai mare, un școlar, se va gândi că din vina lui s-a produs ruptura și atunci observăm 2 comportamente: ori încearcă să fie din ce în ce mai cuminte, tocmai ca să îi convingă pe părinți că nu face nimic rău, ori, varianta a doua, copilul se răzvrătește: începe să înjure, devine agresiv cu colegii la școală, exprimându-și astfel nemulțumirea. Uneori, apare și comportamentul regresiv, adică își dorește să redevină bebeluș, să fie hrănit de un anumit părinte, alintat, legănat”, descrie situații întâlnite frecvent în practică psihologul Ozana Ilie.

Nici adolescenții nu sunt scutiți de traume – ba din contră, ei trec mai greu decât preșcolarii și școlarii prin experiența divorțului părinților – și pot dezvolta comportamente antisociale. În multe situații, devin consumatori de droguri, de alcool sau fug de acasă. O situație gravă pe care o întâlnesc psihologii este violența domestică, a doua cauză de divorț din România după infidelitate.

„Optim ar fi ca părinții să fie separați, pentru că atunci copilul nu mai asistă la scene de violență, agresivitate, lipsă de iubire. E grav pentru copil pentru că părintele îi arată ce înseamnă viața de cuplu, devenind astfel modelul lui pe viitor. Așa că decât într-o familie disfuncțională, mai bine cu părinții separați, dar care se preocupă de copilul lor. Mai mult, în momentul în care femeile acceptă sa fie agresate de către bărbați, copilul nu o va aprecia pe mamă pentru sacrificiu, ci o va învinovăți și o va întreba ulterior de ce a stat. În plus, aceste mame vor fi considerate slabe, pentru că stau alături de un soț agresiv. Copilul, în subconștient, îl apreciază pe tata, ca fiind puternic și autoritar. Chiar dacă ulterior, când devin adulți, ei înțeleg care era realitatea, atunci, pe moment, acestea sunt sentimentele lor”, spune specialistul.

Cheia unui copil echilibrat după divorț este comunicarea cu acesta. Părinții trebuie să-i explice situația și să-l asigure de dragostea lor pentru toată viața. Lipsa de dialog poate accentua traumele, așa că feriți-vă să credeți că e mai bine dacă cel mic nu știe absolut nimic din ceea ce se întâmplă.

„În acest caz, asistăm la o adevărată dramă, pentru că el se trezește dintr-o dată că familia lui, cu mamă și tată, nu mai există. Nu mai stau împreună, nu mai mănâncă împreună, nu mai au activități împreună. Pe termen scurt, o astfel de schimbare poate fi un șoc, diagnosticăm niște traume, pentru că în dezvoltarea copilului, prezența modelului matern și a celui patern sunt foarte importante”, concluzionează psihologul.