Prima pagină » Magazin » Ce este și de ce apare paradontoza

Ce este și de ce apare paradontoza

Ce este și de ce apare paradontoza
Parodontoza se manifestă atunci când osul și gingia care susțin dintele se inflamează. Unul dintre principalii factori care favorizează apariția parodontozei este placa bacteriană. Aceasta se acumulează din cauza unei igiene dentare incorecte și a ședințelor de profilaxie realizate cu o frecvență mult prea mică. "Cu alte cuvinte, pentru a evita apariția parodontozei, este indicat să programăm ședințele de periaj profesional și detartraj de două ori pe an. În cazul în care suntem fumători, se recomandă ca această ședință de curățare profesională să aibă loc la 3-4 luni", spune medicul stomatolog Alexandru Georgescu pentru Gândul.

În prima fază, parodontoza poartă numele de gingivită și afectează doar gingiile. Lăsată netratată, gingivita evoluează în paradontoză. În acest stadiu, osul este afectat, iar riscul de a ne pierde unul sau mai multi dinți este foarte mare.

„În primul rând, acel aspect de „gingie dezgolită” apare la persoanele cu parodontoză în stadiu avansat, al căror risc de pierdere a dinților este foarte mare. De aceea, trebuie să fim atenți la cele 5 semnele care prevestesc apariția acestei boli și să ne adresăm medicului stomatolog dacă avem unul dintre următoarele simptome:

1). Respirație neplăcută care persistă

2). Gingii roșii, inflamate sau care sângerează

3). Sângerare constantă la periajul dentar zilnic

4)  Senzație de durere la mestecarea alimentelor, sau la contactul cu alimente reci sau fierbinți

5).  Dinți mobili sau cu sensibilitate crescută

Tartrul devine un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. De aceea, primul pas este să îl înlăturăm la timp. Din păcate, oricat de corectă ar fi igiena realizată acasă, tartrul poate fi iîndepărtat doar în cabinetul stomatologic”, spune medicul Alexandru Georgescu, de la Dent Estet”, pentru Gândul.

Iata ce trebuie să faci pentru a preveni și trata parodontoza:

1.Programează de cel puțin 2 ori pe an o ședință completă de profilaxie, care cuprinde un detartraj, un periaj profesional, o curățare și o fluorizare. Fără durere sau discomfort, vei obține după o oră niște dinți mult mai albi.

2. Folosește și acasă, după fiecare periaj, apa de gură și ața dentară. Pentru o igienizare completă, îți recomandăm să folosești și Ai Flow-ul, un aparat care elimină resturile alimentare pe care periuța de dinti nu le-a putut îndepărta.

3. Programează consultația la medicul parodontolog o dată pe an și asigură-te că acesta a examinat cu atenție: nivelul de tartru, mușcătura, structura ta osoasă și factorii de risc

Dacă parodontoză este într-un stadiu avansat, medicul curăță zona afectată cu ajutorul laserului dentar, pentru a putea elimina pungile parodontale cu puroi din jurul rădăcinii dinților.

Sănătatea dentară influențează starea noastră de bine. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 20% dintre adulții cu vârsta între 35 și 44 de ani suferă de boală parodontală severa, dezvoltată in special din lipsa unei igiene corespunzătoare și personalizate, dar și a unui tratament corect, realizat la timpul potrivit, subliniază medicul pentru Gândul.