Mark Wahlberg, criticat pentru „clauza Anne Hathaway”. Câți bani a cerut actorul, DISPERAT să joace în „Silver Linings Playbook”

Publicat: 25 01. 2024, 23:39

Mark Wahlberg a dus lucrurile la extrem și a cerut mulți bani pentru „o asigurare” împotriva lui Anne Hathaway.

Actorul care în trecut îl personifica pe rapper-ul „Marky Mark” a vrut neapărat să joace în filmul „Silver Linings Playbook” alături de Anne Hathaway.

Totuși, fanii consideră că starul a exagerat cu o clauză controversată din contract.

Oricum, Anne Hathaway a părăsit acest proiect, spre disperarea lui Mark Wahlberg.

Mark Wahlberg a cerut 900.000 de dolari

În 2011, „Silver Linings Playbook” a devenit un succes cinematografic, cu multe premii câștigate.

Cu un buget de doar 20 milioane de dolari, filmul a generat la box office 235 milioane de dolari.

În spatele succesului s-au aflat nimeni alții decât Bradley Cooper și Jennifer Lawrence.

Totuși, filmul ar fi arătat altfel cu actorii Mark Wahlberg și Anne Hathaway, care trebuiau să joace, inițial, în el.

Din păcate, „Marky Mark” a avut o clauză controversată în contract, în caz că Anne Hathaway se gândește să părăsească proiectul (ceea ce s-a și întâmplat…).

„Mark Wahlberg a insistat asupra „unei clauze Anne Hathaway” de 900.000 de dolari pentru „Silver Linings Playbook”., scrie thething.com.

A fost o mutare agresivă din partea lui Wahlberg și totul s-a tranșat la masa lui Harvey Weinstein, mogulul media „renegat” de industrie, din cauza acuzațiilor de agresiune sexuală: „Nu am disperat, deoarece am crezut mereu că, dacă ne refuză cineva, vom găsi imediat pe altcineva nou. Inițial, „Silver Linings Playbook” era cu Anne Hathaway și Mark Wahlberg… și Anne nu a mai vrut să joace. Și este minunată, grozavă, a fost alegerea ei. O iubesc”.

„David și Anne nu s-au înțeles”, a spus Weinstein, referindu-se la regizorul David O. Russell.

Chiar dacă Hathaway a renunțat la proiect, Lawrence s-a potrivit de minune, a mai spus Weinstein.

La rândul său, Bradley Cooper susține că „a câștigat jackpot-ul cel mare” cu rolul din „Silver Linings Playbook”.