Ce legătură există între strănut și sex
Oamenii de știință britanici au descoperit o nouă ciudățenie legață de sex. Potrivit celui mai recent studiu, strănutul ar putea fi un semn al excitării sexuale și nicidecum o consecință a răcelii, potrivit BBC.
Într-un articol publicat de Journal of the Royal Society of Medicine, medicii Mahmood Bhutta și Harold Maxwell au prezentat cazul unui pacient de vârstă mijlocie, care strănuta în mod repetat de câte ori se gândea la sex. Pentru a vedea dacă așa stau lucrurile, medicii au făcut un sondaj online, unde mai multe persoane au precizat că au strănutat imediat ce s-au gândit la sex.
Medicul Mahmood Bhutta crede că există posibilitatea ca fenomenul să fie mai răspândit și chiar moștenit. „Pare ciudat, dar cred că acest reflex demonstrează relicvele evoluționiste într-un anumit sector al sistemului nervos denumit sistemul nervos neurovegetativ. Acest sistem controlează lucruri precum ritmul cardiac sau cantitatea de lumină care intră în pupile. Uneori, semnalele din acest sistem se intersectează și cred că de aceea unii oameni strănută atunci când se gândesc la sex”, a spus doctorul, citat de BBC.