Premierul Marii Britanii, David Cameron, a fost surprins în timp ce dormea în patul cumnatei sale. Fotografia a fost realizată la scurt timp după încheierea summit-ului G20 din Rusia unde a fost dezbătută situația din Siria, Cameron fiind foarte obosit, scrie Daily Mail.
Prim-ministrul britanic apare întins pe marginea unui pat matrimonial, cu o mână în spatele capului și o cutie de corespondență în dreptul picioarelor. Imaginea a fost realizată pe 7 septembrie, ziua în care Alice Sheffield, sora soției sale, s-a căsătorit.
În aceeași zi, Cameron a fost dur criticat pentru că ar fi lăsat cutia nesupravegheată în timpul călătoriei cu trenul către York, unde a avut loc cununia cumnatei sale.
Soția lui Cameron și sora sa vitregă Alice Sheffield sunt urmașele baronului Reginald Sheffield.