Ce loc ocupă Bucureștiul în topul celor mai fotografiate locuri de pe pământ

Publicat: 29 12. 2013, 18:34
Actualizat: 05 02. 2019, 22:39

Orașul american New York este cel mai fotografiat loc de pe pământ, potrivit serviciului Panoramio al motorului de căutare Google, în timp ce Bucureștiul se situează pe locul 91 în acest clasament.

New York se situează pe prima poziție în topul celor mai fotografiate locuri de pe pământ, fiind urmat în ordine de Roma, Barcelona, Paris, Istanbul și Veneția, potrivit dailymail.co.uk, care citează o „hartă fierbinte” realizată de Google, pe baza serviciului său Panoramio.

Orașul București este primul din România și pe locul 91 în clasamentul celor mai fotografiate locuri de pe pământ, potrivit hărții care poate fi consultată pe site-ul http://www.sightsmap.com/.

În schimb, Budapesta se află pe locul 10 în acest top, iar Viena pe locul 31, în vreme ce capitala Bulgariei Sofia este pe locul 153. Praga se află pe locul al 11-lea, Londra, pe 15, iar Amsterdam, pe 44.

Topul românesc al celor mai fotografiate locuri include printre altele Biserica Neagră din Brașov pe locul 295 din lume, Transfăgărășanul pe locul 315 și orașele Sibiu și Sighișoara, pe locurile 350, respectiv 388.

Potrivit dailymail.co.uk, harta Google le permite oamenilor să vadă care sunt cele mai fotografiate destinații de călătorie din lume, șapte din top 10 fiind în aria geografică a Europei, fapt care ar putea sugera și faptul că aceste servicii de la Google sunt cele mai populare pe acest continent.