Ce s-a întâmplat cu două fetițe duse la incubator imediat după naștere. 20 de ani mai târziu, familiile cer 12 milioane de euro despăgubire

Publicat: 03 12. 2014, 20:15

Două familii din Franța au dat în judecată spitalul la care au venit pe lume fiicele lor, după ce au aflat că fetele au fost încurcate la naștere. Oamenii cer în instanță despăgubiri în valoare de 12 milioane de euro, relatează thelocal.fr.

Totul a început în iulie 1994, când Sophie Serrano a născut-o pe Manon la o clinică din Cannes. Pentru că avea icter, medicii au dus bebelușul în incubator, alături de un alt nou-născut, pe nume Mélanie.

La externare însă, cele două fetițe au fost încurcate de asistenta care se ocupa de îngrijirea lor. Astfel, deși Sophie a semnalat că fiica ei avea pielea mai deschisă, personalul spitalului i-a explicat că este posibil ca nuanța să i se fi modificat în timpul fototerapiei. În cele din urmă, cele două mame au plecat acasă fiecare cu copilul celeilalte.

Îndoielile familiei Serrano au devenit însă și mai puternice în timp, astfel că, după ce Manin a împlinit 10 ani, testele de maternitate și paternitate au demonstrat că era fiica altcuiva. În plus, în urma unor investigații, soții Serrano au descoperit că fiica lor reală fusese crescută de o familie ce locuia la doar 30 de kilometri distanță.

„Mi-au furat visurile, speranțele, și chiar dorința de a avea copii”, a spus Manon, la aflarea veștii.

Cu toate că cele două familii s-au întâlnit, niciuna dintre tinere nu s-a întors la părinții biologici și nici nu a păstrat legătura cu ei.

Totuși, părinții lui Manon și ai lui Mélanie cer acum, în fața instanței, ca responsabilii pentru această situație să fie trași la răspundere. Ei au dat în judecată clinica, medicii care au asistat la cele două nașteri, precum și asistentele care au lucrat în perioada respectivă.

Pe de altă parte, deși reprezentanții clinicii din Cannes au recunoscut că vina este a asistentei care ar fi suferit de alcoolism la vremea respectivă, însă au precizat că nu vor plăti despăgubiri.

„Dacă ni s-a întâmplat nouă, poate li s-a întâmplat și altora”, a atras atenția însă Sophie Serrano. „Ar trebui să fie aplicate niște pedepse exemplare”, a adăugat ea în cele din urmă.