Ce scria în primul articol din prima Constituție a României. Profesor: „Cine a vrut să se inspire, recurgea la cea belgiană, și am preluat-o și noi”

1866. Este anul în care România a avut pentru prima dată o Constituție. Momentul adoptării este mult îndepărtat celui în care alte stat vest-europene au avut o lege fundamentală. Primul dintre acestea a fost Belgia, care în 1831 funcționa în baza unui astfel de act. Evident, 35 de ani mai târziu Constituția României o folosea drept model pe cea belgiană.

Un rol important în elaborarea primei Legi fundamentale din România l-a avut Mica Unire, din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru că a întâmpinat greutăți în realizarea reformelor sale, Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desființează Adunarea Electivă și supune plebiscitului „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din 7/19 august 1858″, cunoscut în istorie sub denumirea de „Statutul lui Cuza” și Legea electorală. Aceste două acte formează prima Constituție a României.

„Odată cu trecerea noastră la modernitate, am făcut o Constituție. S-a spus: «Trebuie să dăm niște reguli vieții noastre». Vorbim de veacul XIX. De atunci putem noi discuta despre Constituție. Deci a trebuit să ne stabilim niște reguli, dacă tot am intrat în epoca modernă, iar aceste reguli au însemnat, în primul rând, elaborarea unei Constituții. Apoi a venit întrebarea: «Cum facem Constituția? După ce ne luăm?» Am constatat ceea ce a constatat toată lumea, că erau fel de fel de modele deja puse în practică. Aceste modele principale erau cel britanic – constituția lor nu era scrisă -, modelul francez și cel american. Însă și belgienii au mai pus în practică o constituție interesantă, în 1831, când s-a născut Belgia ca stat. Este, de fapt, Constituția care a servit ca model în toată Europa. Cine a vrut să se inspire, recurgea la cea belgiană, și am preluat-o și noi”, a explicat, pentru MEDIAFAX, prof. dr. Ion Bulei, de la Facultatea de Istorie a Unversității din București.

Astfel, prin toate cele 133 de articole ale sale, Constituția reglementează principalele relații sociale, drepturile cetățenilor, puterile statului, finanțele, armata, revizuirea actului normativ.

Chiar primul articol arată că „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. De asemenea, se reglementează drepturile fundamentale ale cetățenilor. O atenție deosebită este acordată proprietății, care este declarată sacră și neviolabilă (articolul 19), iar ca o puternică garanție se stabilește că „nicio lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor” (articolul 17).

Reglementând puterile statului, Constituția proclamă că toate puterile emană de la națiune. Puterea legiuitoare se exercită colectiv de către rege și reprezentanța națională, formată din două camere și anume: Senatul și Adunarea Deputaților. În ceea ce privește Adunarea Deputaților, ea era aleasă pe sistemul colegiilor, pe avere, iar referitor la Senat, corpul electoral era împărțit numai în două colegii, tot după avere – iar pentru a fi ales în Senat se cereau, printre altele, două condiții: un venit „de orice natură de 800 de galben” și vârsta de 40 de ani.

Mai mult, prin articolul 127 se interzicea posibilitatea suspendării Constituției, ca și revizuirea acesteia (articolul 128), iar articole 101 și 102 stabileau că o lege va preciza responsabilitatea și pedepsele aplicabile miniștrilor, pentru crime și delicte.

„Oamenii de la acea vreme nu s-au gândit mult cum primesc Constituția, ci o percepeau ca ceva ce funcționa. Și a funcționat. Cuza a adus niște modificări importante. O găselniță a fost dreptul de vot: «Cine vota?». A restrâns votul. Potrivit acestui drept, se alegeau reprezentanții noștri. Nu votau mulți oameni, pentru că nu erau alfabetizați. Asta era o problemă. Lascăr Catargiu spunea: «Ce să voteze? Habar n-au pe ce lume sunt»”, a subliniat profesorul de istorie.

Drepturi depline pentru evrei, între primele schimbări aduse Constituției

Controverse privind modificările aduse Legii fundamentale au existat întotdeauna.

„Au fost discuții mai ales privind realizarea unei Constituții care să fie acceptată de toată lumea și să fie împărtășită și de străini. De exemplu, marile puteri europene ne-au cerut să modificăm un articol, Articolul 7. În legea Constituției din 1866, Articolul 7 spunea că nu au drepturi în țara asta decât cei care sunt cetățeni români. Or, evreii nu erau cetățeni români. Evreimea a cerut modificarea, însă elita nu a vrut să modifice. Și au fost dezbateri chiar foarte vii, foarte vehemente. Nu voia elita, pentru că evreii erau considerați concurenții românilor. Evreii nu s-au lăsat – au profitat de faptul că a fost Congresul de la Berlin din 1878 și ne-au obligat să modificăm. La Congres au cerut să se modifice și articolul acesta. Ai noștri nu au vrut, dar nu au avut încotro”, a mai spus Ion Bulei.

Mai târziu, în 1923, Constituția României a suferit modificări importante, rezultatul fiind proiectul Partidului Liberal, promulgat la 28 martie. Adoptarea Constituției a fost considerată nelegală deoarece nu s-au respectat în întregime regulile de revizuire a Legii fundamentale stabilite prin Articolul 128 din 1866.

Legea fundamentală din 1923 e sistematizată pe titluri referitoare la teritoriul României, la drepturile românilor, la puterile statului, la finanțe, la puterea armată, revizuirea Constituției. Aceasta proclamă drepturi și libertăți egale pentru toți. Cât privește egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul, prin Articolul 6, alineatul 2, se spunea că legile speciale „vor determina condițiile sub care femeile pot avea exercițiul drepturilor politice”. De asemenea, proprietatea este garantată prin Articolul 17, iar Articolul 15 interzice înființarea pedepsei confiscării averilor.

Dacă ne gândim la puterile statului, Constituția din 1923 stabilește că puterea legislativă se exercită colectiv de rege și reprezentanța națională. Aceasta este formată din două camere, Adunarea Deputaților și Senatul, alese prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret. Senatul cuprindea și senatori de drept, iar pentru a fi ales senator se cerea vârsta de 40 de ani împliniți. De asemenea, aceeași lege prevedea că puterea executivă aparținea regelui și o exercita prin Guvern, și tot atunci este înființat Consiliul legislativ.

Mai târziu, Regele Carol al II-lea instaurează, la 10 februarie 1938, dictatura personală. Consacrarea juridică a dictaturii regale este realizată prin noua Constituție, iar proiectul este supus la 24 februarie plebiscitului. Constituția este promulgată la 27 februarie și publicată la 28 februarie 1938. Prevederile Constituției consacră dictatura regală, iar semnificativ este faptul că titlul doi al Constituției începe prin a prevedea datoriile cetățenilor.

Potrivit Constituției, este interzisă propovăduirea schimbării formei de guvernământ și a luptei de clasă (Articolul 7), împărțirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite, fiind apărată și proprietatea. De asemenea, sunt cuprinse mai multe dispoziții asemănătoare cu cele existente în constituțiile precedente.

Începând cu 1938, Regele desființează partidele politice

„Regele Carol al II-lea a instaurat un fel de dictatură regală. O modifică radical, în sensul că este o singură cameră, care face totul, nu mai sunt filtre prin care să treacă orice. Se desființează partidele și nu mai e decât unul, partidul Renașterii Naționale”, explică istoricul.

În septembrie 1940, Regele este obligat să abdice în favoarea fiului său, Constituția este suspendată, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale și este învestit cu puteri depline președintele Consiliului de Miniștri. Ulterior, în condițiile anului 1944, fiind imposibilă elaborarea unei noi constituții, s-a recurs la soluția repunerii în vigoare, cu unele modificări, a Constituției din 1923 și a elaborării în continuare a unor acte cu caracter constituțional.

Principiul separației puterilor în stat, înlăturat în perioada comunistă

Regimul instaurat odată cu venirea comuniștilor la putere a avut efecte, în mod evident, și asupra legii fundamentale, aceasta fiind acum croită după modelul sovietic. Pentru prima data, prin Constituția de la 1948, Marea Adunare Națională a devenit organul suprem al puterii de stat, iar principiul separației puterilor a fost eliminat. De exemplu, articolul 6 al legii supreme spunea că „bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicații ferate, rutiere, pe apă și pe mare, poșta, telegraful și radioul aparțin statului, ca bunuri comune ale poporului”, iar articolul 11 arăta că atunci „când interesul general o cere, mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului adică bun al poporului, în condițiile prevăzute de lege”.

Patru ani mai târziu, Constituția a fost din nou schimbată, de data aceasta legea fundamentală era clar influențată de dictatura proletariatului. În 1965, documentul stabilește în mod clar ce partid deține monopolul – Partidul Comunist Român. De altfel, acesta este și momentul în care se schimbă denumirea țării, din Republica Populară Română în Republica Socialistă România.

Constituția din 1991 până astăzi

Odată cu revenirea la democrație, în 1989, a fost necesară și modificarea Constituției. Profesorul Ion Bulei consideră că, în prezent, „fentăm” acest act: „Cred că noi nu prea suntem constituționali, cum ar zice Caragiale. Noi, în general, fentăm legile. Avem talentul de a accepta, dar de fapt, nu acceptăm. Există o capacitate de rezistență foarte puternică a poporului român. Nu e capabil să copieze ceva, pur și simplu”.

În forma actuală, Constituția a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat in vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

„La redactarea acesteia s-a ținut seama de vechile noastre constituții democratice, adică cea din 1866 si cea din 1923, precum și de constituțiile altor state europene, preluând idei în măsura în care acestea erau în concordanță cu stadiul actual de dezvoltare politic, social, cultural și economic al poporului român, tradițiile și aspirațiile sale. Actuala Constituție a României se caracterizază, așadar, atât prin elemente de continuitate continuitate, originalitate și caracter internațional.(…) Cât privește continuitatea, după o jumătate de veac de dictatură comunistă, ne-am întors la vechile principii fundamentale ale democrației, consacrate de Constituția din 1923, pe care actuala Constituție le-a sporit, le-a exprimat mai clar și mai organizat, punându-le de acord cu tratatele și convențiile internaționale”, a explicat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Justiției, Marieta Safta.

În ceea ce privește includerea actelor europene în Constituția României, sursa citată subliniază că este de remarcat în special valorificarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și a Pactelor la care Articolul 20 din Constituție trimite în mod expres.

„Pe acest fundament și în perspectiva unei schimbări fundamentale a cadrului socio-politic, respectiv pregătirea aderării la Uniunea Europeană, Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Modificările aduse prin cele 79 puncte de revizuire, care au vizat jumătate din textele Legii fundamentale, au avut obiectiv principal asigurarea temeiului constituțional pentru integrarea în Uniunea Europeană și aderarea la NATO”, a mai spus secretarul de stat.

„Cred că avem o Constituție modernă, bine structurată și articulată în privința, în special, a reglementării drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a raporturilor dintre planul intern și cel internațional, respectiv conectarea la valorile europene. Așa acum rezultă însă din jurisprudența Curții Constituțională a României, precum și din opinii exprimate de Comisia de la Veneția, îmbunătățiri pot fi și trebuie să fie realizate în privința modului de reglementare a unor insituții și proceduri constituționale, care au relevat vulnerabilități în practica aplicării lor. În diverse studii m-am referit în acest sens la dispozițiile referitoare la delegarea legislativă, angajarea răspunerii Guvernului asupra unui proiect de lege, referendumul consultativ, reglementarea procedurii de suspendare a Președintelui României și altele”, a mai spus Marieta Safta.

Modificările aduse Legii fundamentale au determinat o conștientizare semnificativă din partea cetățenilor a drepturilor și a garanțiilor constituționale ale lor.

„De asemenea, au determinat o orientare către valori și instituții europene. Dacă ar fi numai să avem în vedere numărul plângerilor formulate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau a trimiterilor preliminare adresate de instanțele române Curții de Justiție a Uniunii Europene. Avem chiar, recent, prima trimitere preliminară formulată de Curtea Constituțională a României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene – cauza Coman împotriva României. Societatea s-a schimbat în bine, în spiritul unor valori fundamentale, europene. Sensibilitatea la subiecte precum corupția, drepturile sociale, buna funcționare a autorităților publice de rang constituțional, mai ales a celor reprezentative, demonstrează o maturizare a societății, angajarea acesteia pentru promovarea și respectarea unor principii care sunt de esența statului de drept. Normele și principiile constituției nu sunt astfel literă moartă ci trăiesc prin fiecare dintre noi, practica democrației se învață și se exersează în fiecare zi”, explică Marieta Safta.

Curtea Constituțională Română garantează supremația Legii fundamentale

Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și tot aceasta poate stabili dacă a avut loc o încălcare a Legii fundamentale.

Potrivit secretarului de stat, cele mai multe decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate constată încălcarea unor drepturi fundamentale.

„Ele sunt ridicate de părți, procuror, instanțe din oficiu în dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată sau de arbitraj comercial, cu privire la dispoziții legale aplicabile în aceste litigii, cărora le este contestată conformitatea cu norme ale legii fundamentale. În cvasiunanimitatea cazurilor este vorba de norme cuprinse în Titlul II al Constituției, referitor la drepturi și libertăți fundamentale, precum și în art.1, consacrat principiilor fundamentale. (…) Poate cele mai vizibile cauze sunt conflictele juridice de natură constituțională. Cea mai recentă statistică a Curții Constituționale (31 octombrie 2017) relevă faptul că numărul deciziilor prin care se constată conflicte juridice de natură constituțională între autoritățile publice este de 13 – reprezentând 43,33 % din totalul de 30 decizii pronunțate”, spune Marieta Safta.

Aceasta a mai precizat că, în 14 ani de când s-a introdus competența Curții Constituționale de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională, au fost constatate 13 astfel de conflicte.
În prezent, există anumite inițiative de modificare a Constituției, precum redefinirea căsătoriei, interdicția persoanelor condamnate de a ocupa funcții publice. În privința acestor demersuri, Marieta Safta a explicat că trebuie discutate prin raportarea prevederilor aritcolului 152, ce configurează limitele revizuirii Legii fundamentale.

Privitor la inițiativa de redefinire a căsătoriei, s-a propus o nouă redactare a alin. (1) al art. 48 din Constituție, astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” Deosebirea față de redactarea actuală a aceluiași alineat constă în înlocuirea sintagmei „între soți” cu sintagma „între un bărbat și o femeie”.

„Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea acestei inițiative, reținând că modificarea propusă nu pune în discuție valorile expres și limitativ enumerate de art.152 alin.(1) din Constituție, și anume: caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială. (…) Examinând redactarea art.48 alin.(1) din Constituție, propusă de inițiatorii revizuirii, Curtea constată că aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei. Cât privește, în sine, opțiunea pentru o astfel de redactare, urmează să se pronunțe cetățenii români, prin referendum”, a spus Marieta Safta.

Recent, anumite propuneri de modificări legislative, precum măsurile fiscale sau Legile justiției, au generat discuții contradictorii și chiar proteste ample organizate de către cetățeni. Secretarul de stat Marieta Safta a explicat că, în cazul în care ar exista semne de întrebare privind neconstituționalitatea unor prevederi din normele menționate, trebuie avut în vedere faptul că instanța constituțională se poate pronunța, la sesizare, numai asupra legii adoptate de Parlament, iar nu și asupra unor inițiative legislative.