Ce se în întâmplă în organism dacă iei antibiotice și consumi alcool
Consumul de alcool în timpul tratamentului cu antibiotice trebuie evitat, deoarece atât alcoolul cât și medicamentele sunt metabolizate la nivel hepatic, ducând la suprasolicitarea ficatului. Sunt și antibiotice care, în combinație cu alcoolul, își pierd eficacitatea sau formează în organism chiar compuși toxici, caz în care consumul de alcool este interzis, potrivit CSID.
De asemenea, o altă asociere de evitat este cea a lactatelor cu antibioticele, chiar dacă este o practică des utilizată din convingerea că lactatele (în special produsele lactate obținute prin fermentație, așa cum sunt iaurtul, chefirul, sana) ajută la menținerea florei intestinale. În cazul anumitor clase de antibiotice această asociere nu este recomandată, deoarece se formează compuși care le reduc efectul efectul terapeutic.
Este cunoscut faptul că asocierea antibioticelor cu alte medicamente poate modifica eficiența acestora. În cazul contraceptivelor, unele antibiotice pot produce o scădere a efectului de contracepție, prin urmare se recomandă utilizarea unor metode contraceptive suplimentare pe durata tratamentului.