O primă misiune spațială cu echipaj uman la bord către planeta Marte ar putea fi realizată de NASA în jurul anilor 2030. Dar, întrucât planeta roșie se află la peste 55 milioane de kilometri de Terra, astronauții vor trebui să petreacă în spațiu cel puțin o jumătate de an în drumul către Marte – fără a ține cont de călătoria de întoarcere. Dintre numeroasele obstacole pe care trebuie să le învingă, sănătatea astronauților pe durata unei misiuni atât de îndelungate în spațiu reprezintă principala îngrijorare a savanților de la NASA.
Cercetătorii germani au folosit o tehnologie avansată de imagistică încercând să înțeleagă mai bine un fenomen neobișnuit – mai exact, motivul pentru care pielea astronauților devine mai groasă în spațiu. Coordonați de profesorul Karsten Koenig, savanții germani au utilizat tomografia dermică prin imagistică de înaltă rezoluție pentru a analiza și monitoriza celulele tegumentare ale mai multor astronauți, înainte și după misiunile în spațiu ale acestora.
Creatorii acestei tehnologii cu laser spun că rezoluția spațială este de o mie de ori mai mare decât aceea a dispozitivelor ultrasonice – de neegalat de oricare alt dispozitiv. Noul aparat are potențialul și de a revoluția procesul de diagnosticare din spitale, precizează profesorul Koenig.
Karsten Koenig, care este și CEO al companiei germane JenLab, a fost rugat de Agenția Spațială Europeană (ESA) să folosească acest dispozitiv cu tehnologie laser pentru un proiect de-al ei, denumit „Proiectul Skin B”, despre care ESA spune că a fost creat pentru a înțelege mai bine „mecanismele de îmbătrânire a pielii, care sunt lente pe Terra (și de aceea aproape imposibil de studiat eficient), dar mult mai accentuate în condiții de imponderabilitate”.
„NASA și ESA ne-au întrebat dacă ar fi posibil să analizăm pielea astronauților. Dorim să știm dacă există un alt fel de proces de îmbătrânire în spațiu și să cunoaștem modificările care îi afectează pe astronauții care petrec șase luni în spațiu. Deoarece mulți astronauți se plâng de probleme ale pielii”, a spus profesorul Koenig.
Deocamdată, cercetătorii germani au scanat trei astronauți, înainte și după revenirea din misiunile lor spațiale: italienii Luca Parmitano și Samantha Cristoforetti și germanul Alexander Gerst.
Cristoforetti, care lucrează pentru ESA, a efectuat o scanare înainte de călătoria ei la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), în noiembrie 2014. Atunci când a revenit pe Pământ, pe 11 iunie, misiunea ei de 199 de zile la bordul ISS a stabilit un nou record – cea mai îndelungată prezență în spațiu pentru o femeie. Precedentul record la această categorie fusese stabilit de Sunita Williams, o astronaută de la NASA, în cadrul unei misiuni care a început în 2006 și s-a încheiat în 2007. Celulele de piele ale lui Cristoforetti au fost din nou scanate de Koenig, care a explicat modul în care, pe ISS, fiziologia pielii este diferită.
„Până acum, am obținut rezultate interesante de la cei trei astronauți. Se pare că există o producție puternică de colagen; dintr-o dată, acei astronauți aveau mai mult colagen. Se pare că se produce un fel de efect antiîmbătrânire, cel puțin la nivelul dermei, stratul inferior al pielii. Și am descoperit că epiderma, în special acea parte cu celule vii, se subțiază, iar pielea devine mai groasă”, a spus profesorul Koenig.
„Nu avem deocamdată o explicație și vom aștepta rezultatele de la alți astronauți pentru a ne da seama de ceea ce se petrece și, poate, să încercăm să înțelegem cum putem să ne protejăm, ce putem face pentru ca epiderma să nu se mai subțieze”, a adăugat ea.
NASA dezvoltă în această perioadă o tehnologie care trebuie să fie capabilă să transporte astronauți pe un asteroid în jurul anului 2020, la bordul capsulei Orion. Agenția americană va avea astfel șansa de a testa noi sisteme și proceduri dincolo de orbita joasă terestră. NASA spune că aceste lucruri pregătesc în fapt viitoarele misiuni cu oameni pe Marte.
Între timp, profesorul Koenig și echipa sa vor continua să studieze cauzele care duc la îngroșarea pielii astronauților și, fapt crucial, modul în care acest fenomen poate fi prevenit.
„Am văzut că epiderma devine mai subțire cu 20%. Până acum, nu avem nicio explicație. Însă acest lucru apare după șase luni. Dacă un om merge pe Marte, va avea nevoie de un an sau chiar doi pentru a se întoarce pe Terra și nu știm încă în mod sigur dacă este un lucru bun ca epiderma să devină tot mai subțire”, a precizat cercetătorul german.