Ce se întâmplă în organism când suntem stresați

Fascia este țesutul care creează o relație de continuitate, de la suprafață, până în profunzimea corpului. Datorită poziției sale „geografice”, ea unifică întregul corp. „Un șoc fizic sau psihic va provoca tensiuni și crispări ale fasciilor. Chiar și atunci când șocul nu ajunge să se traducă printr-un simptom, lasă totuși o urmă în corp, palpabilă pentru o mână expertă. Oricare dintre noi a reperat măcar o dată aceste tensiuni specifice: „Sunt încordat, simt tensiuni în trapez, am un nod în gât, am crampe la stomac”. Atunci când palpăm, gâtul este într-adevăr încordat și stomacul crispat” , afirmă Petros Liolios.

La un stres adaptat, fasciile absorb șocul în profunzime, iar tensiunile și diferitele simptome dispar. „Spunem deseori: ” Trece…”
Când șocul depășește capacitățile fiziologice de adaptare, rămân însă anumite crispări. Atunci când aceste crispări se situează într-o zonă arteriovasculară critică, ele antrenează compresiuni și privațiuni vasculare. Dau chiar o disfuncție a organelor implicate.

Dacă se instalează o modificare fascială la nivelul regiunii pulmonare: mușchiul marele pectoral și mușchiul pectoral mic sunt încordați, la fel ca și mușchii gâtului și diafragma toracică, lichidele stagnează, plămânul este densificat, pleura se contractă””, mai spune specialistul. 

Persoana respiră greoi, la început în mod inconștient, apoi conștient. Nu are aer, o senzație de opresiune și uneori chiar de „menghină” punând stăpânire pe ea. Apăsarea toracică face persoana mai puțin adaptabilă la stres.

„Eliberarea acestei opresiuni acționează atât asupra stresului propriu-zis, cât și asupra cronicității acestuia. Fascia pericardică este și ea sensibilă la stres. Crisparea sa antrenează o senzație de opresiune cardiacă puternic resimțită de către pacient, uneori chiar de tipul falsei angine pectorale, ceea ce adaugă un stres suplimentar. În acest caz, inima nu este afectată de nicio patologie, în schimb indispoziția și starea de rău sunt create de o tensiune a fasciei pericardice (înveliș al inimii ce se inserează pe stern și dorsale)””, precizează Petros Liolios.

Stresul acționează  asupra fasciilor, dar și asupra țesutului conjunctiv interstițial, „albia” microcirculației și loc al schimburilor. „Consecințele sunt o pierdere a elasticității dermului, senzația de frig și o diminuare a calității schimburilor. Cu cât frigul este mai pronunțat, iar pacientul vorbește despre faptul că „i-a intrat frigul în oase”, cu atât este și șocul mai pregnant. Din tensiune în tensiune, persoana își pierde din vitalitate, este obosită, ceea ce duce la instalarea unui adevărat cerc vicios. Această stare a fasciilor creează angoase, care pot părea puțin importante la început, dar care perturbează în mod considerabil viața persoanei, se poate ajunge chiar la depresie, atacuri de panică.

 Odată reperată tensiunea, fasciaterapeutul aplică o mișcare ușoară de tragere, aproape imperceptibilă, pentru a întinde fascia. În momentul în care aceasta este în întregime întinsă, fasciaterapeutul găsește un „punct de sprijin,  astfel încât corpul să reînceapă să reacționeze. Practic, prin fasciaterapie terapeutul redă echilibrul și elasticitatea țesuturilor, ele își recapătă mobilitatea, iar persoana starea de bine””, mai spune  Petros Liolios, specialist în Psihopedagogie Perceptivă.