Ce se întâmplă în organism dacă ne culcăm după ora 22.00
Ca să ne păstrăm starea mentală și fizică în parametri buni, profesorul de yoga Dana Țupa ne recomandă să ne întoarcem la vechea tradiție și să ne culcăm la ora 22.00, altfel vom dezvolta o stare de oboseală cronică, stare care ne poate scădea radical performanțele în tot ceea ce facem, în general din cauza epuizării glandelor suprarenale. „Chiar dacă pare imposibil să adormim la ora 22, ținând cont de actualele circumstanțe, câteva exerciții simple de relaxare, pe care le putem efectua timp de 10 minute, ne pot ajuta să uităm de toate grijile și să putem dormi liniștiți, fără pauză, timp de aproximativ 8 ore pe zi. Dacă vom păstra acest program de somn, starea noastră de sănătate se va îmbunătăți vizibil, vom deveni mult mai energici, ne vom recăpăta puterea de concentrare și vom reuși mult mai ușor ceea ce ne-am propus”, afirmă Dana Țupa.
Patru pași simpli pentru un somn bun:
1.Bea un ceai cald de tei, îndulcit cu miere cu aproximativ 30 minute înainte de a merge la culcare. Efectul calmant al acestuia este dat de proprietățile neurosedative și antispastice ale florilor de tei, datorită uleiului esențial de farnesol.
2.Fă-ți un ritual personal și nu sări din problemele de la birou sau ale familiei direct în pat, sperând în mod absurd că vei adormi rapid. Dacă ai copil, știi că înainte de culcare acesta este îmbăiat, masat, dat cu ulei etc. Tot astfel, o baie caldă înainte de somn, cu ulei de lavandă, poate face minuni, întrucât mușchii se relaxează, iar apa caldă duce corpul într-o zonă de confort.
3. Așază-te pe pat, cu picioarele încrucișate (turcește), și, pentru câteva minute, fă o meditație simplă, încearcă să îți urmărești respirația. Elimină pe cât posibil gândurile și unește atenția ta doar cu respirația. Deși are valoare imensă în purificarea minții, acest tip de meditație buddhistă este considerată uscată, plictisitoare și aducătoare de somn pentru mintea umană, obișnuită să sară in permanență de la un gând la altul.
4.Întinde-te pe pat și practică următorul exercițiu de relaxare: încordează toți mușchii, de la creștet până la degetele picioarelor. Menține contracția pentru 5-6 secunde și apoi relaxează-te brusc. Repetă de trei ori acest exercițiu și apoi concentrează-te pe respirație.