Ce spune o actriță de 9 ani, Sofia Nicolaescu, despre Tamara Buciuceanu-Botez și Gabriel Spahiu
Sofia Nicolaescu este o fetiță de clasa III-a care se poate lăuda la vârsta ei că a făcut cazemate pe plaja de la Cannes, acolo unde a fost prezentat scurtmetrajul în care joacă – „Trece și prin perete” de Radu Jude, film ce a fost prezentat în secțiunea Quinzaine des Realisateurs a celebrului festival. La cei nouă ani pe care îi are poate spune că are deja fanii ei. Ba mai mult, una dintre admiratoare i-a oferit o ciocolată după proiecția filmului, pe Croazetă.
Sofia nu este la primul său rol. Aceasta a jucat în „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, când ea avea 6 ani și nu știa încă să citească. Astfel, a învățat replicile ei și ale colegilor săi de platou de la repetiții, scrie Agerpres.
„E o pasiune. Pur și simplu îmi place să învăț rolurile. Citesc de 2-3 ori scenariul și, odată ce facem dublele, le rețin, adică, „, a mărturisit Sofia Nicolaescu.
Mai mult, se poate lăuda și cu faptul că a jucat alături de Steven Seagal, anul acesta, la București, în filmul „A Good Man”. Despre întâlnirea cu actorul de la Hollywood, puștoica spune că a fost o ocazie bună să vorbească în engleză.
Munca la filme este pentru ea o chestiune serioasă, din care, însă, nu lipsește entuziasmul copilăriei. Astfel, la „Toată lumea din familia noastră” povestește că a mâncat cireșe cu pumnul, între duble, și a primit cadou caracatița uriașă roz din recuzită.
Despre fiecare dintre colegii de platou are câte un cuvânt frumos de spus.
„La Tamara Buciuceanu-Botez mi-a plăcut scena în care cânta (în „Toată lumea din familia noastr㔠— n.r.), Șerban Pavlu îmi place pentru că e amuzant, Spahiu (Gabriel — n.r.) îmi place că e amuzant, Papi (Mihaela Sîrbu — n.r.) este o mamă foarte bună în film iar Alecu (Jude, fiul lui Radu Jude — n.r.) este un bun prieten”, își descrie Sofia colegii de platou.
În „Trece și prin perete”, Sofia Nicolaescu a adus de acasă iepurașul de jucărie cu care doarme și a inclus în film o scenă în care învârtește un cerc în jurul mijlocului. Scenariul i-a fost explicat pe scurt de către Radu Jude. „Mi-a spus Radu că sunt la bunicul și sunt speriată de morți și fantome”, își amintește ea.
Filmul acesta i-a dus pe cei doi prieteni, Sofia Nicolaescu și Alecu Jude, în luna mai la Cannes, unde s-au putut juca pe plajă.
„Am ieșit pe plajă, m-am distrat cu Alecu, am făcut o bază din nisip care probabil că acum e… pleoșc!” spune ea.
Dar călătoria la Cannes a însemnat și o întâlnire cu admiratorii. „Mi-a dat o doamnă o ciocolată la micul dejun. A venit la mine și a zis ‘Aaa, tu ai jucat în ‘Trece și prin perete’. Și mi-a dat o ciocolată”, povestește Sofia Nicolaescu.