Prima pagină » Magazin » Ce tarife le percepeau clienților asistentele TV Loredana Chivu și Ana Mocanu

Ce tarife le percepeau clienților asistentele TV Loredana Chivu și Ana Mocanu

Ce tarife le percepeau clienților asistentele TV Loredana Chivu și Ana Mocanu
Toate vedetele implicate în acest scandal neagă că ar fi făcut sex pe bani.

Potrivit anchetatorilor, sumele percepute clienților de intermediatorii rețelei de proxenetism erau de 1.500 – 2.000 de euro pentru fiecare raport sexual înlesnit.

La începutul „carierei”, vedetele cereau 300 de euro pentru câteva ore (în care ele susțin că făceau animație sau dansau, nu sex), iar, pe măsură ce notorietatea lor a crescut s-a ajuns la 2.000 de euro. În cazul Loredanei Chivu și al Anei Mocanu, se pare că suma maximă cerută de acestea era de 1.000 de euro, potrivit Cancan. Chiar dacă prețurile sunt mari, serviciile prestate nu sunt, se pare, cele mai bune.

„Pline de figuri și de fițe, se cred cel puțin staruri internaționale. Au cerut sume uriașe, au făcut figuri și cu camerele în care au stat, au vrut să își aleagă ele. Și evident că au ales cele mai luxoase camere, cu pereți din sticlă și cu vedere la mare. Li s-au făcut toate poftele, însă eu am rămas mască, nu mi-a venit să cred că astfel de femei pot avea asemenea pretenții”, a declarat una din persoanele care le-a „contractat” pe cele două.

Toate vedetele implicate în acest scandal neagă că ar fi făcut sex pe bani. 

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu