Ce vrea să facă George Lucas cu cele 4 MILIARDE de dolari primite de la Disney
Cineastul american George Lucas va folosi suma de 4,05 miliarde de dolari pe care o va primi de la grupul Disney, în urma tranzacției prin care a vândut compania Lucasfilm și drepturile asupra francizei „Războiul stelelor”, pentru a finanța diverse programe educaționale.
Un purtător de cuvânt al companiei de producție cinematografică Lucasfilm a declarat publicației The Hollywood Reporter că cea mai mare parte din această sumă colosală va fi donată unor programe educaționale.
Până la sfârșitul acestui an, transferul celor 4,05 miliarde de dolari va fi finalizat. Întrucât George Lucas era unicul proprietar al companiei Lucasfilm – care nu are datorii -, toți acești bani vor reveni doar cineastului american.
După ce întreaga sumă îi va fi intrat în cont, Lucas intenționează să plaseze cea mai mare parte din bani într-o fundație care se va concentra asupra educației.
„George Lucas și-a exprimat intenția ca, după finalizarea tranzacției, să doneze cea mai mare parte a banilor”, a precizat același purtător de cuvânt.
Nu se cunoaște deocamdată numele fundației care va primi acei bani. George Lucas este în prezent președintele Edutopia, o organizație ce face parte din George Lucas Educational Foundation.
Prin intermediul acestei fundații, cineastul american a donat suma de 175 de milioane de dolari Universității Southern California (USC), în 2006. El a donat sume importante de-a lungul anilor și altor organizații și instituții, precum Film Foundation, Stand Up To Cancer și Make-A-Wish Foundation.
„Timp de 41 de ani, am pus în această companie cea mai mare parte a banilor și a timpului meu”, a declarat George Lucas, miercuri, într-un comunicat. „Întrucât mă pregătesc să încep un nou capitol în viața mea, mă mulțumește faptul că acum voi avea posibilitatea să aloc mai mult timp și resurse cauzelor filantropice”, a adăugat cineastul.
Același purtător de cuvânt a precizat că „anunțul (făcut de George Lucas, n.r.) continuă angajamentul pe care acesta și l-a luat în 2010 față de fundația The Giving Pledge”.
Atunci, Lucas a declarat: „Voi dedica cea mai mare parte din averea mea pentru a îmbunătăți educația. Este cheia supraviețuirii speciei umane. Trebuie să facem planuri pentru viitorul nostru colectiv -, iar primul pas începe cu instrumentele sociale, emoționale și intelectuale pe care le oferim copiilor noștri. Ca oameni, cel mai prețios instrument de supraviețuire al nostru este capacitatea noastră de a gândi și de a ne adapta, ca profesori, ca oameni care spun povești și ca oameni care comunică responsabilitatea noastră este aceea de a continua să facem aceste lucruri”.
În ianuarie 2012, într-un interviu acordat publicației New York Times, George Lucas a menționat faptul că dorește să se retragă din producția de blockbuster-uri și să se concentreze asupra unor proiecte mai mici.
Pe 30 octombrie 2012, grupul Disney a anunțat că a achiziționat drepturile cinematografice asupra francizei „Star Wars”, pentru o sumă care depășește 4 miliarde de dolari, și că va lansa un nou film din această serie, în 2015, ce va fi urmat de alte două pelicule, separate de intervale de doi sau trei ani.